Noi rute Italia-România lansate de Ryanair în curând

Compania aeriană Ryanair a anunțat introducerea unor noi rute, începând din această vară, din România spre două destinații din Italia. Cursele vor fi operate cu două zboruri săptămânale, făcând parte integrantă a planului operativ pentru vara anului 2021.

„Suntem bucuroși să anunțăm introducerea a trei noi rute, care, odată cu 1 iunie 2021 vor conecta Treviso cu Norvegia și România, ca parte integrantă al planului operativ al Ryanair pentru vara anului 2021 pe piața italiană. Dat fiind că restricțiile impuse din cauza pandemiei de Covid19 se schimbă încontinuu, clienții noștri își pot rezerva o bine meritată vacanță, știind că dacă au nevoie să schimbe data de plecare vor putea face asta de două ori, pentru rezervările făcute până în octombrie 2021. Pentru a celebra inaugurarea acestor noi zboruri, am lansat o ofertă specială cu tarife începând de la 24,99 euro. Zborurile trebuie rezervate până la miezul nopții, duminică, 21 martie 2021. Invităm clienții să intre pe site-ul nostru pentru a nu pierde ocazia” declară Chiara Ravara, Head of Sales & Marketing and International Comms de la Ryanair.

„Încă o veste bună despre Aeroportul Internațional Sibiu, două rute noi, mult așteptate de sibieni, și nu numai, vor fi inaugurate începând din iunie. Cele două zboruri spre Bologna, Veneția și Treviso operate de Ryanair vor contribui semnificativ la dezvoltarea aeroportului sibian. Le doresc mult succes tuturor!”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Pe lângă rutele din Sibiu spre cele două orașe italiene, Ryanair va lansa și o rută nouă din Suceava spre Treviso, precum și una spre capitala Austriei. Redăm mai jos lista completă a rutelor și data de la care acestea for efectua zboruri:

Rute Zboruri săptămânale Data de început
Suceava – Veneția (Treviso) 2 4 iunie
Suceava – Viena 2 1 iulie
Sibiu – Veneția (Treviso) 2 1 iunie
Sibiu – Bologna 2 2 iulie
Distribuie acest articol