Nu românii din străinătate trebuie să se întoarcă în țară, ci România trebuie să vină în Europa

Se apropie alegerile prezidențiale și anul viitor vor urma cele parlamentare. Ca în fiecare an electoral candidații, indiferent de culoarea politică, mizează foarte mult pe voturile românilor din străinătate și asta-i împinge să facă tot felul de afirmații sau promisiuni stupide legate de întoarcerea noastră în România.

Pe mine personal mă amuză și le consider ridicole, de aceea le și numesc „stupide”, fiindcă sunt convins că dacă românii din străinătate și-ar dori cu adevărat să se întoarcă acasă, cel puțin trei sferturi dintre ei ar face-o chiar și mâine. Restul de 25% probabil au stat prea puțin printre străini deocamdată și nu ar avea curajul și experiența necesară să se întoarcă încă, dar dați-le vreo 2-3 ani și veți vedea că vor fi mai determinați și ei.

Ceea ce-și doresc românii din străinătate cu adevărat nu este să se întoarcă ei în țară, ci să vină România în Europa. Și când spun asta nu mă refer să fie primită în Uniunea Europeană ca stat membru cu drepturi depline, să intre în spațiul Schengen sau să adopte moneda Euro. Nu!

Pentru noi, românii din străinătate, să vină România în Europa înseamnă să avem un sistem de sănătate ca în țările UE, fără să fie nevoie să ne vindem un rinichi pentru a-l putea trata pe celălalt fiindcă trebuie să dăm șpagă la doctori și asistente. Să nu trebuiască să renovăm tot noi, din banii noștri, școlile și grădinițele, după ce plătim taxe cu carul la stat fiindcă nu sunt niciodată fonduri pentru asta.

Înseamnă să nu mai fim nevoiți să ne ascultăm copiii cum cer ajutor când simt că sunt omorâți în chinuri fiindcă polițiștii nu numai că nu-și fac cum treaba cum ar trebui, dar nici nu le pasă de oamenii din a căror bani le sunt plătite salariile și pe care au jurat să-i apere. Ba chiar se mai uită și cu dispreț la ei, considerându-i niște nimicuri pe lângă domniile lor. Comportament, de altfel, care poate fi observat și la alte categorii de bugetari, nu doar la polițiști.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ar mai însemna să avem și noi autostrăzi sau transport în comun ca-n Europa, nu să ne riscăm viața la fiecare drum pe care-l facem, fie cu mașina proprie, fie la ocazie, că nu avem autobuze care să circule cum trebuie. Poate și să avem apă curentă și gaz în toate satele din România și, dacă nu cerem prea mult, poate chiar și drumuri asfaltate și pe acolo.

Nu mai zic de justiție sau despre cum corupția încă mai este la ea acasă în România. Ori că un proces pentru crimă sau viol durează 7-8 ani și făptașul este lăsat în libertate în tot acest timp, încât reușește să mai facă vreo 2-3 infracțiuni până se dă sentința. Și lista ar putea continua așa până ajungem să scriem un roman, dar problemele le știm cu toții prea bine, numai soluțiile ne lipsesc.

Ideea este că în ultimii ani s-au făcut tot felul de programe pentru a-i aduce pe români înapoi în țară, gen StartUp Diaspora, care poate au și funcționat, dar pentru un număr restrâns de persoane până în clipa de față. Și dacă ținem cont că în 2018 din România au mai emigrat aproape 240.000 de români (238.926, ca să fim preciși, conform Eurostat) iar aceste programe aduc înapoi doar câteva mii de persoane în 2-3 ani, ne dăm seama că guvernanții noștri n-au făcut decât să ne dea cu praf în ochi până acum.

Așadar, dragi candidați la președinție și dragi politicieni, cu riscul de a mă repeta, dacă vreți cu adevărat să-i aduceți pe românii din diaspora acasă, trebuie mai întâi să duceți România în Europa. La toate nivelurile, nu doar așa, pe unde vă convine vouă și pe unde aveți de câștigat.

Nu mai încercați să ne duceți de nas cu promisiuni sau programe de doi lei din care, în final, mâncați banii tot voi și neamurile voastre. Nu avem nevoie. Ba, chiar vă rugăm nici să nu vă mai gândiți la noi măcar, nici în timpul campaniei electorale și cu atât mai puțin după aceea, ci luați banii ăia să-i folosiți la modernizarea spitalelor și a școlilor. Gândiți-vă, mai degrabă, cum să scoateți România din rahat și să o transformați într-o țară Europeană, că restul vine de la sine și nouă ne-ar fi mai mare dragul să ne-ntoarcem în țară.