Nu sunt români cei doi bărbați arestați la Napoli și acuzați că au ucis un polițist italian

UPDATE 28 APRILIE: Între timp, cotidianul italian Corriere della Sera a rectificat eroare și a eliminat informația prin care specifica faptul că infractorii sunt de naționalitate română.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Dimineața zilei de astăzi a fost umbrită în Italia de știrea că la Napoli, un tânăr polițist italian în vârstă de 37 de ani a murit încercând să împiedice un jaf bancar. Inițial, presa din această țară a prezentat infractorii ca fiind de naționalitate română, ceea ce după mai multe cercetări s-a dovedit a fi fals, răufăcătorii sunt romi de origine sârbă și croată, iar trei dintre ei sunt născuți în Italia.

După cum se poate citi în textul de mai jos, în această dimineață, Corriere della Sera, unul dintre cele mai renumite cotidiane din Italia, specifica: „Ambii sunt străini de origine română și provin din tabăra de romi de la Giugliano, de lângă Napoli; tot român este și al treilea, care până la acest moment este de negăsit.” Afirmațiile au indus în eroare mai multe site-uri care au preluat știrea, printre care și publicația noastră.

Patru bărbați sunt implicați dintre care doi sunt arestați și alți doi sunt căutați de poliție 

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cei doi arestați de polițiștii italieni sunt Fabricio Hadzovic, născut în Bosnia Herțegovina în data de 10.05.1980 și Admir Hadzovic născut la Mugnano di Napoli la 16.01.1993. Ei sunt acuzați de omor voluntar, tentativă de furt agravat și primire de bunuri furate.

Au fost apoi emise de procurorul public la Curtea din Napoli două mandate de arestare împotriva lui Igor Adzovic, născut la Caserta la 30.05.1981 și Renato Adzovic născut la Mugnano di Napoli la 29.04.1997.

În partea de sus a imaginii, polițistul italian Pasquale Apicella, în partea de jos, cei doi bărbați arestați. Foto: Teleclubitalia.it

Cum s-au petrecut faptele

În jurul orei 4:00 de dimineață, polițistul italian Pasquale Apicella a intervenit împreună cu colegii săi după ce au primit o semnalare pentru o tentativă de furt într-o instituție de credit din via Abate Minichini, în zona Piazza Carlo III.

Până la sosirea poliției, mașina în care se aflau presupușii infractori, un Audi A4, se îndepărtase deja de sediul băncii și intrase pe contrasens, pe Via Calata Capodichino unde este sens unic. Aici s-a ciocnit frontal cu mașina poliției la volanul căreia se afla Pasquale Apicella. Un impact deosebit de violent în urma căruia agentul a fost aruncat în afara autoturismului. Grav rănit, polițistul italian și-a pierdut viața în drum spre spital. Un al doilea agent a fost rănit ușor.

Doi dintre hoți au fost arestați, în timp ce alți doi au reușit să fugă și sunt căutați de autorități.

Pasquale Apicella lasă în urma sa o soție îndurerată și două fetițe mici, una de în vârstă de 6 ani și una de doar 6 luni.