Nuntă cu surprize: Mama mirelui descoperă că mireasa este de fapt fiica ei pe care a pierdut-o cu 20 de ani în urmă

Într-un eveniment cu adevărat neobișnuit și emoționant, o femeie din Suzhou, provincia Jiangsu, China, și-a regăsit fiica pierdută de mult timp în persoana miresei fiului ei, chiar în ziua nunții acestora.

Descoperirea incredibilă a avut loc când mama mirelui a observat o aluniță pe mâna miresei și a înțeles că de fapt aceasta era fiica de care nu mai știa nimic de foarte mulți ani.

Femeia, care și-a pierdut fiica atunci când aceasta era doar o fetiță și a căutat-o fără succes, a decis în cele din urmă să adopte un fiu, relatează Daily mail.

Printr-o coincidență uimitoare, fiul adoptat s-a logodit și urma să se căsătorească chiar cu fiica mamei sale adoptive.

În timpul ceremoniei, mama mirelui a fost atât de impresionată de semnul de pe mâna miresei, încât i-a întrebat pe părinții acesteia dacă fiica lor a fost adoptată.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Părinții miresei, surprinși de întrebare, au confirmat că au adoptat-o pe tânără după ce au găsit-o abandonată pe marginea drumului, cu peste 20 de ani în urmă.

Aflând povestea, mireasa a izbucnit în lacrimi, descriind momentul revederii cu mama ei biologică drept unul „mai fericit decât ziua nunții însăși”.

41414464-9442147-image-a-25_1617733265958
Mireasa cu femeia care îi este mamă (biologică) și soacră. Sursa foto: Daily mail

Cu toate acestea, nunta a continuat după ce s-a stabilit că mirele fusese adoptat și, prin urmare, nu exista nicio legătură de sânge între el și mireasă.

Astfel, cuplul și-a putut schimba jurămintele și a continuat ceremonia, încheind o zi plină de emoții și revelații neașteptate.

Distribuie acest articol