O badantă româncă a moștenit în Italia averea bătrânei asistate, dar va ajunge la închisoare

O femeie româncă în vârstă de 56 de ani, care a lucrat ca îngrijitoare pentru o bătrână dintr-o localitate situată în apropiere de Maglie, în provincia Lecce (Puglia) a fost condamnată după ce a moștenit practic averea pensionarei, o casă cu grădină și un teren.

Românca, cu inițialele M.S.,a fost condamnată la doi ani și jumătate de închisoare, plus o amendă de 300 de euro, informează Lecce Prima.

Ea a fost acuzată că a înșelat o bătrână pe care o îngrijea și cu care locuia din 2013, reușind să moștenească o casă mobilată cu grădină și un teren edificabil de 145 de metri pătrați, într-o localitate situată în apropiere de Maglie.

Sentința de condamnare a fost pronunțată de judecătoarea Bianca Maria Todaro, de la secția a doua penală din Lecce, care a impus acuzatei, reprezentată de avocatul Antonio Manno, să plătească și despăgubiri nepoților defunctei, care s-au constituit parte civilă prin avocații Arcangelo și Alberto Cotrvaglia.

Potrivit acuzațiilor aduse de membrii familiei, care au devenit subiectul procesului încheiat ieri, 9 mai 2023, îngrijitoarea, angajată legal, ar fi profitat de starea precară de sănătate a bătrânei, suferindă de sindromul Parkinson, pentru a o determina să semneze, la 3 august 2018, un testament și astfel să pună mâna pe proprietățile acesteia.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Testamentul a fost anulat și motivele sentinței vor fi depuse în termen de 60 de zile. Judecătoarea examinează acum cererea făcută de avocații femeii românce de a putea executa pedeapsa prin muncă în folosul comunității, așa cum este prevăzut de reforma Cartabia pentru pedepse mai mici de trei ani.

Distribuie acest articol