Lucia Taormina, o femeie în vârstă de 66 de ani din Borgetto, o localitate situată în provincia italiană Palermo din Sicilia, și-a pierdut viața în urma unui dramatic accident domestic.
Tragedia, informează Giornale di Sicilia, s-a petrecut când o cafetieră a explodat în fața sa, provocând o flacără care a lovit-o direct.
Femeia se afla singură în casă în momentul accidentului. Grav rănită, ea a fost găsită inconștientă de soțul său câteva ore mai târziu.
Transportată de urgență la spital, victima a fost internată în secția de Anestezie și Terapie Intensivă a spitalului Villa Sofia, unde, după 24 de ore de agonie, inima ei a încetat să bată.
Medicii au confirmat că Lucia a suferit arsuri de gradul al doilea și al treilea pe aproximativ 90% din suprafața corpului, o situație extrem de critică care, din păcate, nu a lăsat speranțe pentru salvarea vieții sale.
După deces, Parchetul din Palermo a decis să nu efectueze autopsia și a permis familiei să organizeze înmormântarea.
Funeraliile au avut loc astăzi, 6 aprilie, în biserica Madre din Partinico, orașul unde femeia italiancă a fost o prezență activă și respectată în comunitate, lucrând mulți ani ca învățătoare, până la pensionarea sa recentă.