O femeie din Italia a tăiat organul genital al fostului soț când bărbatul a încercat să o forțeze să se culce cu el

Doi foști soți, separați de ceva timp, s-au întâlnit într-un apartament din Veneția, Italia, pentru a discuta despre custodia fiicei lor.

Întâlnirea, însă, a luat o întorsătură violentă, transformându-se într-un episod grav de violență domestică, relatează ziarul italian Il Mattino.

Potrivit sursei citate, bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a încercat inițial să o convingă pe fosta sa soție să se împace cu el, dar ea a refuzat.

Ulterior, situația a escaladat într-un atac violent din partea bărbatului asupra femeii, încercând să o constrângă pe aceasta să întrețină raporturi intime cu el.

În timpul luptei care a urmat, femeia, incapabilă să fugă de violența bărbatului, a reușit să pună mâna pe un cuțit și a tăiat organul genital al bărbatului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Vecinii, alertați de țipetele din apartament, au sunat la 113 (numărul de urgență pentru Poliția de Stat din Italia).

Un echipaj de poliție și o ambulanță au sosit în scurt timp la locul incidentului, într-una dintre străzile aglomerate ale cartierului Marghera din Veneția.

Oamenii legii au găsit-o pe femeie în stradă, cu hainele însângerate, iar bărbatul, grav rănit, se afla încă în apartament.

El a fost transportat de urgență la spitalul Angelo di Mestre, iar echipa de chirurgi urologi de acolo a reușit, printr-o intervenție chirurgicală complexă, să reconstruiască partea tăiată a organului.

Acesta a scăpat în cele din urmă de pericolul de a rămâne fără organul genital, dar numai după o perioadă delicată de recuperare.

Fosta soția a acestuia, în schimb, care a scăpat cu unele răni ușoare, se confruntă cu posibilitatea unei acuzații de vătămare corporală gravă.

Distribuie acest articol