O pasageră a rămas paralizată după ce avionul s-a lovit de un gol de aer. Un alt pasager a suferit un infarct

O femeie în vârstă de 52 de ani a rămas paralizată de la piept în jos după ce avionul cu care călătorea a întâmpinat turbulențe severe.

În timp ce încerca să-și pună centura de siguranță, după ce a fost la baie, avionul a coborât brusc 54 de metri în numai 4,6 secunde, informează Daily Mail.

Kerry Jordan și soțul ei, Keith Davis, în vârstă de 59 de ani, ambii originari din Australia, se întorceau dintr-o vacanță în Europa când incidentul a avut loc, la data de 23 mai, în timpul unui zbor de la Londra, Marea Britanie, spre Singapore.

202406082000
Kerry Jordan, paralizată în urma unor turbulențe cu avionul. Sursă foto: Daily Mail.

Avionul Boeing 777-300ER, care avea 211 pasageri la bord, a lovit un gol de aer, provocând coborârea avionului în mod foarte brusc.

În urma acestui incident, un bărbat britanic de 73 de ani a decedat, se presupune din cauza unui atac de cord.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Vorbind de pe patul de spital pentru presa locală, Kerry Jordan, care probabil nu va mai putea merge niciodată, a descris momentul terifiant în care și-a dat seama că nu-și mai poate mișca picioarele.

„Totul a început să se zguduie atât de tare… tot ce-mi amintesc este că eram în aer, apoi a fost absolut tăcere și apoi eram pe podea,” a declarat ea pentru The Advertiser.

Femeia australiană, care lucrează ca profesoară de dans la un liceu de fete, a precizat că turbulențele au fost „absolut violente”.

„Cred că șocul pentru mine a fost că s-a întâmplat totul în 10 secunde de la momentul în care încercam să-mi pun centura de siguranță,” a adăugat ea.

aussieplussot
Kerry Jordan și soțul ei, Keith Davis. Sursă foto: Daily Mail.

Soțul femeii, care nu avea nici el centura pusă în momentul prăbușirii teporare a avionului, a suferit o accidentare la umăr.

„Nu știam dacă soția mea mai era în viață când a căzut pe podea. Nu s-a mișcat deloc și asta era atât de anormal, eram îngrozit,” a spus el.

Un alt pasager a întrebat-o pe femeia australiană dacă își poate mișca picioarele, dar ea nu a reușit să le mai miște. El i-a spus apoi că ar putea avea o leziune la coloană vertebrală.

Kerry a rămas pe podea pentru tot restul zborului și a fost dusă la terapie intensivă într-un spital din Bangkok imediat după aterizare.

La data 29 mai, Kerry Jordan a fost transferată apoi la spitalul Royal Adelaide Hospital din Australia, unde va urma luni de reabilitare.

Fractura în coloana vertebrală se află la segmentul C7-T1, care conectează gâtul cu partea superioară a spatelui, iar ea nu poate simți „nimic de la piept în jos”.

Deși își poate mișca brațele, nu poate folosi mâinile. „Cred că asta e cel mai greu, să nu pot simți cea mai mare parte a corpului meu”, a spus ea.

Cuplul ia acum în considerare opțiunile legale pentru rănile suferite în timpul zborului Singapore Airlines.