Un ochi pe dos unul pe față, sau cum să-ți fie mai ușor de Crăciun departe de cei dragi

Un ochi pe dos, unul pe față, un ochi pe dos, unul pe față… Tempoul ritmic al tricotatului își are efectul său, în timpul acestei ocupații captivante omul parcă uită de toate, mâinile îi sunt ocupate, în cap nu-i roiesc gânduri de prisos, conștiința este într-o stare stabilă de echilibru psihic.

Cercetările arată că tricotatul, la fel ca și cusutul, țesutul și brodatul au mult în comun cu meditația. În timpul meditației, dar și a ocupației cu un lucru manual, devin active aceleași zone ale creierului uman. Influența pozitivă a meditației asupra sănătății și a capacităților mentale a fost demonstrată de nenumărate ori, pe când tricotatului nu i s-a acordat până acum destulă atenție ca remediu psihologic:

„Lucrez la Roma iar aseară, pe la orele 20:00, mă întorceam de la muncă. În autobuz, pe scaunul din fața mea se așează o femeie frumoasă, între două vârste, care își așează un rucsac și o sacoșă alături. Scoate o pungă din sacoșă și începe să tricoteze. Mă opresc din butonatul telefonului și o privesc. Mâinile ei sunt aspre de muncă iar ochii abia îi tine deschiși. O privesc insistent și la un moment dat își ridică și ea privirea, îmi zâmbește, un zâmbet trist și obosit.

Îmi spune într-o italiană stâlcită, aveam să aflu mai târziu că e din Ucraina, că e foarte obosită și că face naveta. Ca și mine, dealtfel. Pleacă dimineața, devreme, cu primul autobuz, adică la 5:30 și se întoarce seara târziu, pe la 21:00. În timp ce îmi povestește aceste lucruri, mâinile ei dibace nu se opresc din tricotat, se mișcă ritmat, ca într-un joc făcut să te înveselească. Mișcările îmi captaseră atenția și ochii nu mi se mai dezlipeau de la mâinile femeii.

O întreb pentru cine tricotează:
„Pentru copiii mei!” Le pregătește pentru pachetul care îl va trimite de Crăciun acasă, celor dragi. „E mai ieftin așa” , îmi spune, „decât să le cumpăr gata făcute, cu banii economisiți mai bine le cumpăr altceva.”
Mă întreabă la rândul ei dacă știu să tricotez, îi răspund că da, și las capul în jos, rușinată. Mă gândesc la puloverul care zace într-o cutie din garaj de mult timp și încă trebuie să îi mai fac mânecile…
Îmi mai spune că este nouă în zonă, iar tricotatul o ajută să treacă mai ușor peste această perioadă a sărbătorilor, a dorului de casă și de familie.

Am coborât din autobuz și am mers agale către casă, amintindu-mi de anii când stăteam la fix și tricotam pulovere pentru mine și soțul meu, să le avem când ne vom întoarce acasă, în România. Nu le-am purtat niciodată, și acum sunt pe undeva la păstrare, o fi având mama grijă de ele. Nu le-am purtat și nici în România nu ne-am mai întors…
Dar da, lucrul de mână m-a ajutat să trec peste acea perioadă de început, destul de dificilă.
Un pulover, un fes, un fular tricotat cu fir colorat, plin de dragoste și de dor pentru cei dragi ne poate satisface, ne poate umple inima de dăruire, de bucurie că am făcut ceva pentru ei. Și ne mai ține și mintea ocupată, ca să mai uităm de gândurile și nostalgiile care ne năpădesc în preajma sărbătorilor de iarnă. 

Ajunsă acasă m-am repezit la cutia din garaj. Puloverul meu fără mâneci era acolo, îngrămădit printre fire și ațe colorate de tot felul. Am ales o lâniță fină și moale și m-am apucat repede de lucru. Se apropie Crăciunul și vreau să îl dăruiesc soțului meu. Iar cu banii economisiți, mai bine cumpăr altceva!”

Ioana Popescu – Roma, Italia

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!