Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 în localitatea Rășinari, județul Sibiu. A fost un poet român ardelean, politician de extremă dreaptă, prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 și Membru al Academiei Române din anul 1920.
Activitatea literară a lui Octavian Goga a fost dublată de o susţinută activitate politică și socială.
Octavian Goga a fost un politician de dreapta convins, apropiat de Germania lui Hitler. La 8 august 1936 l-a întalnit chiar pe Fuhrer la Berlin, discutând despre lupta contra bolșevismului. Se spune că, la dorința sa, pe corpul neînsuflețit a lui Goga a fost așezată o zvastică nazistă.
Prin Constituția din 29 martie 1923 și legea din 25 februarie 1924, toți locuitorii, foști cetățeni ai Imperiului Austro-Ungar și ai Rusiei țariste care aveau domiciliu administrativ în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș la 1 decembrie 1918, în Bucovina la 28 noiembrie 1918 și în Basarabia la 9 aprilie 1918, dobândeau cetățenia română, cu drepturi depline.
Sub pretextul că între anii 1918 și 1924 în România s-ar fi infiltrat evrei din fostele imperii Austro-Ungaria și Rusia, guvernul prezidat de Octavian Goga, încălcând prevederile Constituției și obligațiile internaționale asumate de România, a publicat la 21 ianuarie 1938 Decretul nr. 169 privind revizuirea cetățeniei, în virtutea căruia evreii cetățeni români erau constrânși să-și dovedească cu acte dreptul la cetățenie, în conformitate cu legea din 25 februarie 1924, în termen de 20 de zile de la afișarea listelor în comune și orașe.
În baza acestui decret a fost revizuită situația a 617.396 de evrei, dintre care 392.172 (63,50%) și-au păstrat cetățenia română, iar 225.222 (36,50%) și-au pierdut-o. Evreii cu cetățenia pierdută au primit certificate de identitate valabile pe un an, cu posibilitatea de prelungire și au fost considerați străini fără pașaport, supuși regimului juridic ca atare.
Aceasta a fost prima dintr-o serie de legi descriminatorii, adoptate în cadrul unei politici de purificare etnică, prin care statul român își abandona cetățenii de origine evreiască, privându-i de cele mai elementare drepturi civice. Minoritatea evreiască, lăsată la bunul plac al unor funcționari publici regionali despotici, a început să se expatrieze. Un val de intelectuali și industriași români de sorginte evreiască a părăsit România, economia și cultura română fiind lezate, iar intelectuali de frunte au protestat vehement.
Dacă regele Carol al II-lea respingea ideea expulzării evreilor, negându-le în schimb orice drepturi, Goga vorbea de 500.000 de așa-ziși „vagabonzi”, pe care „nu-i putem considera ca cetățeni români”. Octavian Goga propunea deportarea în Madagascar (concept cunoscut sub denumirea „Planul Madagascar”) a celor 500.000 de evrei, în timp ce Istrate Micescu, ministrul de externe din guvernul Goga, declara: „Este urgent să ne măturăm curtea, căci este inutil să tolerăm la noi toate aceste gunoaie.”
Ca prim-ministru, Goga a dus o politică pronazistă intenționând să se alieze și să adopte politica Germaniei naziste și Italiei fasciste, a dus o politică antisemită prin care a negat drepturile legale ale populației evreiști. S-a dovedit a fi un extremist de dreapta, xenofob, cu vederi fasciste și net antisemite.
Istoricul Florin Constantiniu scrie în lucrarea „O istorie sinceră a poporului român” că marele poet Goga se „înmlăștina”, întrucât „se credea și se voia un «duce» sau «führer» român.”
La 7 mai 1938, ora 14:15, poetul a încetat din viață la vârsta de numai 57 de ani. Sfâșiată de durere, mama poetului, Aurelia Goga, s-a stins la câteva zile după fiul ei, la 28 mai.
