Omagiu pentru Viorica, moartă în Italia. Parcul unde a locuit într-o cocioabă de lemn îi va purta numele

Parcul Spitalului Universitar Careggi din Florența se va numi „Area verde Viorica Zaiat”. Conducerea unității spitalicești și reprezentanții primăriei orașului au hotărât să dedice acest spațiu verde Vioricăi Zaiat, moldoveanca moartă la 45 de ani de ciroză hepatică, într-o baracă de pe teritoriul grădinii respective.

În ultimii ani, Viorica a îngrijit plantele și a avut grijă de pisicile fără stăpân care căutau adăpost în parcul din apropierea spitalului. Trăia acolo, într-o cocioabă, deși era o femeie deosebit de educată și instruită, cu o facultate absolvită și vorbitoare de 6 limbi străine.

Încă nimic oficial și definit, dar directorul general de la Careggi, Rocco Damone, a spus „da” ideii lansate de Corriere Fiorentino, cea de a dedica grădina Vioricăi.

O intenție asupra căreia pare să converge și primarul Dario Nardella, care a citit trista poveste a femeii moldovence. Consilierul Sara Funaro, îi va contacta în următoarele ore pe cei de la Spitalul Careggi pentru a demara procedurile.

Viorica Zaiat vorbea șase limbi și absolvise o facultate, dar o serie de evenimente nefericite din viața ei au făcut-o să găsească refugiu în consumul excesiv de alcool.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tatăl Vioricăi a murit când ea era mică, mama, alcoolică și ea, a fost găsită fără viață pe o uliță dintr-un sat din Moldova. Poate de aceea a început să bea Viorica, pentru a uita, doar că alcoolul a pus stăpânire pe viața sa și a însoțit-o până la mormânt.

Întreaga sa poveste o puteți citi în articolul: Povestea tristă a unei moldovence din Italia moartă într-o cocioabă. Viorica vorbea șase limbi și absolvise o facultate.

Distribuie acest articol