Ora de iarnă 2021. Se schimbă ora și vom avea cea mai lungă zi din an

Trecerea la ora de iarnă în anul 2021 se va face în noaptea dintre sâmbătă 30 octombrie și duminică, 31 octombrie, când ceasurile se vor da înapoi cu o oră. Ziua când se schimbă ora și se trece la ora de iarnă este cea mai lungă zi din an.

În ţările care aplică această schimbare a orei procesul nu va fi simultan, din cauza diferenţei de fus orar

În Italia, schimbarea orei se va face astfel încât ora 3:00 a dimineții de 31 octombrie 2021 va deveni ora 2:00.

În România, ora 4:00 a dimineții de 31 octombrie 2021 va deveni ora 3:00, luând în considerare diferența de fus orar dintre cele două țări.

În fiecare an, în ultima duminică a lunii octombrie are loc schimbarea orei, prin renunţarea la ora de vară

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Astfel, în noaptea zilei de 30 spre 31 octombrie, vom dormi cu o oră în plus. Ziua de 31 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă zi a anului.

Introducerea orei de vară a avut ca scop creşterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a soarelui şi a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

Ţările europene au adoptat acest sistem în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piaţa petrolului apărute în anii 1970. În ultima duminică a lunii octombrie are loc schimbarea orei, prin renunţarea la ora de vară.

Toate statele europene îşi schimbă ora în ultimul weekend din martie şi ultimul weekend din octombrie.

Eurodeputaţii au votat, la 26 martie 2019, renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021

Parlamentul European a votat în martie 2019 pentru a se renunța la ora de vară, la nivelul Uniunii Europene. Măsura urma să intre în vigoare în anul 2021. Concret, țările care vor să mențină ora de vară au făcut o ultimă schimbare în ultima duminică din martie 2021. Țările care vor să rămână la ora de iarnă vor face trecerea la ora de iarnă în ultima duminică din octombrie 2021.

România încă nu a luat o decizie, dacă va păstra ora de vară sau ora de iarnă. Țările din Uniunea Europeană trebuie să hotărască și să anunțe Comisia Europeană dacă aleg să facă pentru ultima oară trecerea la ora de iarnă sau la cea de vară.

În situaţia în care Comisia Europeană va observa că deciziile privind ora pot afecta în mod semnificativ sau permanent funcţionarea în bune condiţii a pieţei unice, va putea introduce o propunere de amânare a intrării in vigoare a directivei cu maximum 12 luni.