Oroare în Italia: Sicriu lăsat într-un tomberon de lângă cimitir

Angajații și vizitatorii cimitirului din localitatea San Clemente, provincia Rimini, au fost martorii unei scene ciudate marți, 10 octombrie, când într-un tomberon din apropiere a fost văzut un sicriu acoperit cu folii de plastic.

Sicriul era gol și a fost lăsat în tomberon după exhumarea unui cadavru, relatează Sky tg24.

Trecătorii au făcut fotografii și le-au publicat pe rețelele de socializare, stârnind un val de reacții ironice, dar și indignare în comunitate.

700-20231013113212 (2)

Primarul localității, Mirna Cecchini, a intervenit rapid pentru a soluționa incidentul și pentru a aduce lămuriri cu privire la situația neobișnuită.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Conform declarațiilor sale, prezentate de presa locală, administrația locală colaborează cu o cooperativă pentru gestionarea activităților cimitirului, în timp ce o altă companie se ocupă de eliminarea sicrielor după exhumarea resturilor.

„De îndată ce am aflat de incident, am luat măsuri pentru a rezolva problema și sicriul a fost înlăturat în aceeași seară. Incidentul a avut loc după o exhumare”, a explicat primarul Cecchini.

Cu toate că situația ar putea ridica semne de întrebare cu privire la gestionarea procedurilor de la cimitir, primarul a asigurat că nu vor exista consecințe ulterioare, deoarece responsabilul cooperativei a remediat imediat greșeala care probabil a fost comisă de unul dintre angajați.

Distribuie acest articol