Padova – pensie alimentară pentru copil plătită în pizza și alte produse alimentare. Tribunalul decide că se poate face

Divorț în stil italian și pensie alimentară pe măsură pentru un brutar italian de 50 de ani, Nicola Toso, din Padova, și fosta sa soție, Nicoletta Zuin, divorțați din anul 2002 și care au o fetiță împreună.

În urma divorțului, curtea a decis că bărbatul trebuie să plătească femeii 300 de euro de pensie alimentară în fiecare lună, acestă sumă ridicându-se ulterior la 400 de euro iar Nicola Toso s-a conformat și plătit ani la rând acești bani fostei sale soții.

Între timp, bărbatul s-a recăsătorit și are trei copii cu cea ce-a doua soție iar criza economică din 2008 l-a pus în mare dificultate pe acesta, care gestiona o brutărie și care nu-și mai permitea să plătească fostei soții cei 400 de euro de pensie alimentară.

Așadar, i-a propus Nicolettei Zuin să-i plătească pensia alimentară chiar în alimente, oferindu-i acesteia, în loc de bani, tot felul de produse alimentare, de la pizza Capricciosa, Diavoletta, Quattro Stagioni și până la calzoni, șuncă și ciuperci.

Fosta soție, însă, nu a acceptat oferta acestuia, considerând-o „mărunțiș pentru cerșetori”, așadar a decis să-l denunțe pentru neplata pensiei alimentare, în ciuda faptului că în 2010 bărbatul a fost nevoit să închidă brutăria din cauza dificultăților economice provocate de criză.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Dar judecătoarea Chiara Bitozzi, care a analizat cazul celor doi, a decis că nu există dovezi că bărbatul ar fi greșit cu ceva sau ar fi refuzat să efectueze plata pensiei alimentare așadar l-a declarat pe acesta nevinovat.

Relația între Nicoletta Zuin și fiica sa s-a deteriorat între timp iar în anul 2011 fata se mută la tatăl său. În urma acestei schimbări, judecătoarea Bitozzi a decis că doamna Zuin este cea care trebuie să plătească fostului soț 300 de euro de pensie alimentară în fiecare lună.

Sursa: The Telegraph

Distribuie acest articol