Panettone, legenda cozonacului italian nelipsit la masa de Crăciun

- Conținut sponsorizat -

„Il panettone” este dulcele de necontestat, regele Crăciunului, nelipsit de pe masa italienilor. Dar renumele acestui dulce special a depăşit cu mult frontierele Peninsulei, ajungând să fie exportat în Franţa, Germania, Statele Unite, Canada și în multe alte țări printre care și România.

Despre istoria acestui dulce sunt o mulţime de legende. Un detaliu însă îl au toate în comun: primul „panettone” s-a făcut la Milano.

O primă legendă este de natură romantică

Un cavaler din Milano, Ughetto degli Atellani, se îndrăgosteşte de Adalgisa, fiica unui modest patiser pe nume Toni. Pentru a-i face iubitei sale pe plac, cavalerul se hotărăşte să se deghizeze în patiser, inventând o pâine la care adaugă, în afară de făină şi drojdie, unt, ouă, stafide şi bucăţi confiate de coajă de citrice.

Ducele de Milano, Ludovico il Moro Sforza (1452-1508), şi soţia sa, Beatrice d’Este, autorizează căsătoria celor doi, desfăşurată şi în prezenţa lui Leonardo da Vinci se spune, încurajându-i să îşi deschidă o patiserie nouă: Pan del Ton (Pâinea lui Toni).

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Legenda bucătarului buclucaș

O altă variantă a poveştii spune că acest dulce de sărbătoare a fost inventat tot la curtea ducelui de Milano, Ludovico Sforza, dar în alte împrejurări:

În timp ce tot personalul din bucătărie era ocupat să servească cina din ajunul Crăciunului numeroșilor oaspeți, în bucătărie rămăsese doar Toni pentru a supraveghea cuptorul, cel mai tânăr dintre slujitori, care abia împlinise vârsta de 12 ani.

„Fii atent la pâinea aia care se coace în cuptor!”, îi recomandase pe un ton fără replică Ambrogione, șeful bucătar.

Dar Toni, un pic pentru că era foarte obosit, un pic din cauza căldurii cuptorului care îl toropise, adormi uitând de responsabilitatea sa. A dormit doar câteva minute dar când a deschis ochii, un nor gros de fum ieșea deja din cuptor. Toată pâinea era arsă și nu se mai putea făcea nimic din ea.

- Continuarea după publicitate -

„Ce dezastru, bietul de mine! Nici nu vreau să mă gândesc la ce mă așteaptă!” începuse să se vaite Toni smulgându-și părul din cap. „Ce mă fac acum? Cum rezolv problema asta? Ambrogione se va supăra rău de tot!”

Din fericire, în timp ce se dispera plângându-și de milă, uitându-se pe masă văzu că mai rămăsese o bucată din aluatul folosit la prepararea pâinii pe care tocmai o prefăcuse în scrum. Fără să mai stea mult pe gânduri, Toni a pus mâna pe aluat, a mai adăugat câteva ouă și o bucată de unt pentru a-l frăgezi, apoi se gândi să-l îndulcească puțin cu miere, bucăți confiate din coajă de portocală și stafide. Amestecă totul și îl băgă la cuptor, că nu era timp de pierdut!

„Ce s-a întâmplat cu pâinea mea?” răsună deodată glasul puternic al lui Ambrogione în toată bucătăria.

„S-a ars, din nefericire”, răspunse Toni lăsând capul în jos, „dar, uite, am putea servi la masă dulcele ăsta pe care tocmai l-am preparat, în locul pâinii.”

- Continuarea după publicitate -

Nu prea avea de ales bucătarul, oaspeții așteptau bucatele, așa că luă pâinea dulce cu stafide preparată de micuțul Toni și o puse pe masă, în fața nobililor din Milano. Mare îi fu surpriza când aceștia începuseră a se minuna de noul tip de dulce, savurându-l și întrebându-se cu toții ce este și cine l-a făcut.

„Este pâinea făcută de Toni (L’è ‘l pan del Toni)” răspunse repede Ambrogione și așa i-a rămas numele dulcelui care de atunci a devenit cel mai cunoscut și nelipsit de pe mesele italienilor la sărbătoarea de Crăciun: „il panettone” (pan di Toni).(wikipedia)

- Mai multe după publicitate -