Papa Francisc testat pentru coronavirus după ce și-a anulat unele întâlniri din cauza unei răceli

Papa Francisc, care şi-a anulat pentru prima dată de la alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice participarea la o tradiţională reculegere spirituală, organizată alături de alţi prelaţi din Curia în Ariccia, la sud de Roma, din cauza unei răceli, a fost testat negativ pentru coronavirus, scrie Il Messaggero citat de Agerpres.

„Din păcate, o răceală mă obligă să nu particip în acest an la reculegerea de Postul Paştelui. Îmi voi continua reculegerea aici”, declarase papa Francisc.

Este pentru prima dată când Papa Francisc îşi anulează evenimente pe atât de multe zile de la începutul mandatului său, din martie 2013.

Suveranul se bucură de o stare a sănătăţii în general bună, dar, în tinereţe, i-a fost extirpată o bucată dintr-un plămân din cauza unei infecţii respiratorii. De asemenea, el suferă de sciatică, motiv pentru care se deplasează cu dificultate. Din cauza unei afecţiuni respiratorii, şi-a anulat mai multe audienţe săptămâna trecută.

Papa Francisc a apărut duminică pentru prima oară în public după „o uşoară indispoziţie” anunţată de Vatican. Suveranul pontif şi-a făcut apariţia la o fereastră a Palatului Apostolic din Vatican pentru a se adresa miilor de credincioşi reuniţi în piaţa Sfântul Petru cu ocazia mesajului şi binecuvântării papale din fiecare duminică. Aceasta a fost prima apariţie publică a papei Francisc după slujba organizată de Miercurea Cenuşii la Roma, pe durata căreia înaltul prelat a tuşit şi a strănutat de mai multe ori.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În timpul mesajului său rostit duminică de la fereastra Palatului Apostolic, papa Francisc a mai tuşit de câteva ori şi părea că avea căile nazale înfundate.

Italia se confruntă cu cea mai gravă epidemie de Covid-19 din Europa, soldată până în prezent cu 52 de morţi şi peste 2.000 de cazuri de infectare.

Distribuie acest articol