Un pasager a incendiat baia unui avion după ce a fumat o țigară în timpul zborului

Un bărbat care călătorea cu o aeronavă a companiei El Al în cursul zilei de vineri, 28 octombrie 2022, a incendiat fără baia avionului după ce a fumat o țigară pe ascuns.

Incidentul s-a petrecut în timpul unui zbor care pornise de la Tel Aviv, Israel și se îndrepta spre Bangkok, Thailanda, relatează The Jerusalem Post.

Potrivit sursei citate, un pasager israelian, care a încercat să fumeze o țigară în toaleta aeronavei, a aruncat chiștocul în coșul de gunoi fără a se asigura că a fost stins complet.

Atât coșul de gunoi, cât și W.C.-ul au luat foc apoi și alarma anti-incendiu s-a declanșat, iar personalul de zbor a intrat imediat în alertă.

Din fericire, flăcările au fost stinse înainte să provoace o tragedie, iar avionul și-a putut continua zborul spre Thailanda, în ciuda faptului că se afla abia la jumătatea drumului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Un pasager al zborului spre Bagnkok a fost prins fumând în toaleta avionului și a existat teama că s-ar putea produce un incendiu în cabină. Echipajul de zbor și căpitanii au gestionat incidentul imediat și cu precauție folosind stingătoare de flăcări din dotare”, a transmis compania El Al într-un comunicat de presă.

Israelianul care a provocat incidentul însă nu a fost denunțat la autorități, dar riscă să fie dat în judecată de compania aeriană.

„Pasagerul a fost avertizat și problema a fost încredințată departamentului nostru legal pentru ulterioare examinări”, se mai precizează în comunicatul companiei.

Distribuie acest articol