O tânără româncă în vârstă de 24 de ani a fost arestată pe Aeroportul din Pescara, regiunea Abruzzo din Italia, imediat după ce a coborât dintr-un avion aterizat de la București.
Poliția de frontieră italiană a efectuat arestarea în urma unui ordin de încarcerare emis anterior, informează ziarul local Il Centro.
Potrivit sursei citate, mandatul de arestare prevedea ca aceasta să execute o pedeapsă de doi ani și trei luni la domiciliu, conform unei sentințe din 2023.
Tânăra noastră conațională, care călătorea singură, intenționa să petreacă o scurtă vacanță în Italia, mai precizează ziarul italian.
Cu toate acestea, controalele efectuate la sosirea sa au scos la iveală faptul că pe numele acesteia exista o hotărâre judecătorească rămasă neexecutată.
Polițiștii au condus-o pe femeie la birourile lor din aeroport, unde au verificat în detaliu situația acesteia.
Oamenii legii au confirmat apoi că tânăra fusese condamnată pentru un furt calificat, comis între anii 2020 și 2022 în Macerata.
Sentința de arest la domiciliu nu fusese aplicată până acum deoarece aceasta fusese de negăsit pe teritoriul Italiei.
După finalizarea formalităților legale, autoritățile au pus în aplicare ordinul judecătoresc, escortând-o pe femeie la adresa unde își va executa pedeapsa.