Pașaport expirat sau pierdut. Românii din străinătate îl pot reînnoi fără să se deplaseze în țară

Dacă vă aflaţi în străinătate și pașaportul dumneavoastră a expirat, l-aţi pierdut sau a fost furat, atunci vă puteţi adresa misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României pentru a solicita obţinerea unui nou paşaport.

Obţinerea unui nou paşaport simplu electronic nu se poate face prin împuternicirea unei alte persoane din România, ci este necesar să vă prezentați personal la un consulat.

Oficiile consulare ale României transmit datele dumneavoastră în România, Ministerului Administraţiei şi Internelor, care le verifică, procesează şi eliberează documentul. Pașaportul este după aceea transmis oficiului consular unde a fost depusă cererea, de unde puteţi prelua documentul.

În cazul paşapoartelor pierdute sau furate, este necesară sesizarea autorităţilor locale de poliţie şi obţinerea unei dovezi a reclamării pierderii sau furtului, care va fi prezentată la consulatul român odată cu depunerea cererii pentru noul paşaport.

Menţionăm că pierderea paşaportului o puteți declara şi la misiunea diplomatică sau oficiul consular, însă furtul acestuia se declară numai la poliţia locală.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ce aveţi de făcut dacă aveţi nevoie de un nou paşaport simplu electronic?

  1. Trebuie să vă prezentaţi personal la sediul cel mai apropiat al unui Consulat General al României de pe teritoriul statului în care vă aflați în străinătate și să solicitați obţinerea unui nou paşaport. Este necesar să mergeți personal la Consulat, prezenţa solicitantului este obligatorie deoarece sistemul de procesare a paşaportului simplu electronic presupune preluarea electronică a fotografiei, semnăturii şi amprentelor solicitantului.
  2. Să achitaţi contravaloarea blanchetei paşaportului. Contravaloarea blanchetei pașaportului este de 59 euro și se achită la misiunea diplomatică /oficiul consular la care depuneţi cererea de eliberare a paşaportului simplu electronic. Această sumă nu se percepe cu titlu de taxă consulară, întrucât nu constituie venit la bugetul de stat, ci reprezintă un cost de producție, care se virează către producătorul blanchetelor. Ca dovadă a achitării veţi primi o chitanță.
  3. Să depuneţi o cerere pentru obţinerea unui paşaport simplu electronic. Veți primi un formular de cerere care este tipărit de sistemul informatic şi va avea semnătura dumneavoastră în original.

Pe lângă formularul primit de la Consulat, trebuie să mai depuneți în vederea obținerii pașaportului, următoarele documente în original (documentele originale trebuie să vă fie returnate imediat după finalizarea cererilor de eliberare a paşapoartelor, nu vă pot fi reţinute):

a) Cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau, după caz, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate, în original.
Cartea de identitate provizorie poate fi acceptatã doar dacã este însoţitã de certificatul de naştere, în original.

b) Paşaportul anterior, dacă este cazul.

c) În cazul declarării furtului paşaportului simplu, este necesară prezentarea unei dovezi eliberate de poliţia statului de reşedinţă, însoţită de traducerea acestei dovezi, efectuată de către un traducător autorizat (documentul se apostilează sau se supralegalizează de către misiune diplomatică sau oficiu, după caz).

d) în cazul distrugerii paşaportului simplu, trebuie să prezentaţi documentul distrus sau deteriorat sau fragmente din acesta, cu condiţia ca acestea să cuprindă elemente care să facă posibilă identificarea documentului. Declaraţia de pierdere sau de distrugere a pașaportului, se completează pe formularul pe care îl veți primi de la Consulat.

Paşaportul nu se eliberează în regim de urgenţă. Aşadar, nu se percep taxe de urgenţă pentru eliberarea acestui tip de paşaport.

Dacă nu aveţi timp să aşteptaţi noul paşaport simplu electronic, puteţi solicita eliberarea imediată a unui titlu de călătorie cu care vă puteţi deplasa în ţară unde veţi obţine şi paşaportul simplu electronic. Despre titlul de călătorie, puteți afla informațiile necesare citind articolul Informații privind titlul de călătorie pentru întoarcerea în România, când v-au expirat documentele de identitate. Puteţi opta, de asemenea, pentru eliberarea unui paşaport simplu temporar.

Eliberarea unui document la consulatele românești din străinătate se face numai pe bază de programare.

Programarea se face online, cu ajutorul portalului Ghișeul Consular Online, urmând pașii următori:

  • accesează site-ul: www.econsulat.ro;
  • înregistrează-te prin apăsarea butonului „Creează Cont Nou”;
  • după autentificare, alege serviciul consular dorit, completează datele care îți sunt solicitate și trimite cererea;
  • accesează din partea de sus a meniului butonul „Cererile mele” și apoi „Programați-vă.”

Notă: Informațiile din acest articol au fost preluate și prelucrate de pe site-ul MAE.

Distribuie acest articol