Paula Șalar, artist plastic român, va fi prezentă în acest an cu creațiile sale la Bienala de la Veneția. Expoziția va avea loc în Tana Art Space, la Fondamenta de la Tana –Venezia, o elegantă galerie în clasicul stil venețian, în perioada 1 – 31 mai.
Compoziția plastică purtând titlul MISTERIOUS SOUL OF VENEZIA (Sufletul misterios al Veneției) face parte din proiectul artistic internațional BIENNALE ART EXPO VENEZIA, ce aduce împreună sub vibrația înaltă a artei creatori din întreaga lume.
Lucrarea de artă, selectată de un juriu internațional de specialitate, a fost concepută sub forma unui triptic și cuprinde compoziții de dimensiuni diferite, armonizate cromatic, compozițional și structural, pentru a transmite prin expresivitate mesajul artistic. Picturile sunt realizate în tehnica acrylic pe pânză, dimensiunea întregii compoziții fiind de 80 cm/ 90 cm.
ARTBOX PROJECT VENEZIA 1.0 este cadrul artistic cu larg impact internațional, ce oferă unui public extrem de numeros de iubitori de artă, galeriști, colecționari de artă, contextul de a viziona lucrările artiștilor din diferite țări, căci arta nu are granițe. Evenimentul se desfășoară în Veneția, Italia, în timpul celei de a 59-a ediții a BIENNALEI D’ARTE VENEZIA 2022, (Biennale Arte di Venezia desfășurându-se încă din anul 1895), timp în care arta acoperă în manifestarea sa atât de diversă întregul oraș.
Într-un comunicat primit pe adresa redacției noastre, Paula Șalar precizează:
„Am creat cele trei lucrări reunite armonios compozițional, folosind cromatic și simbolic elemente care să reprezinte Veneția. Este acea Veneție misterioasă, o apariție de femeie-nălucă eternă, ce bântuie laguna, purtând veșminte în tonuri de roșu venețian, acea culoare de roșu de pământ folosită adesea în picturile renascentiste, roșul pe care Cennino Cennini îl descrie în scrierea sa Il Libro dell’Arte, ca fiind combinat cu alb lime.
Roșul venețian a rămas în artă și în istorie ca roșul atât de expresiv al lui Tițian, al lui Rembrandt și Vermeer. Toți renascentiștii erau oamenii roșului- reprezentare a divinității, a Fecioarei Maria, a tot ceea ce era festiv, toate purtau pecetea roșului.
Femeia-nălucă, din una din lucrări, e fascinantă ca apariție, iar privirea îi este veșnic ascunsă sub masca patinată, dar încă strălucitoare a vremurilor. Ochii săi cu o lumină adâncă, tainică sunt aproape magici. Am ales să folosesc în una din compozițiile mele masca de carnaval, o mască tradițională, care simboliza și exterioriza tendințele inferioare, aproape demonice și care era purtată tocmai cu scopul de a le alunga. Masca opera ca un fel de catharsis. Ea nu ascundea, ci dimpotrivă, dezvăluia tendințele inferioare, ce trebuiau izgonite. Cea de a treia pictură inclusă în compoziție, având suprafața 70 cm/ 50 cm, redă atmosfera Veneției, inflexiunile de roșu, nuanțele de albăstrui și verzui definindu-i paleta. Compoziția e concepută în ideea de triptic, picturile completându-se una pe cealaltă, ca într-o poveste începută de artistul plastic și continuată de privitor, precum sufletul și mintea sa dorește să o tâlcuiască la nesfârșit.
Așa cum am fost impresionată de zecile de mii de privitori ai lucrărilor mele în astfel de proiecte internaționale desfășurate în Miami-2016 , New York-2018 , Celano Jazz Festival-Italia- 2019, nădăjduiesc să ating prin creațiile mele sufletele iubitorilor de artă și în Veneția, în acest an.”
Bienala de la Veneția este unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale internaționale dedicate manifestărilor artistice din domeniile arte vizuale, arhitectură, muzică, teatru, dans, cinematografie.
Prima ediție a Bienalei de Artă de la Veneția a fost organizată în 1895. Debutul României la acest eveniment a avut loc în anul 1907, fiind reprezentată de Fritz Stork cu cele două lucrări expuse: Portretul compozitorului Alfons Castaldi și Pe gânduri.