Pe 26 mai vor fi trei buletine de vot: două pentru referendum și unul pentru europarlamentare

Biroul Electoral Central a hotărât că românii care vor vota duminică 26 mai, vor primi trei buletine de vot, iar în fiecare secţie vor fi câte trei urne.

Un cetăţean care se va prezenta la secţia de votare va primi trei buletine de vot

Unul pentru europarlamentare, pe care cetățeanul care votează poate ştampila partidul ai cărui cadidați îi vrea în Parlamentul European. Pe lângă acesta, va mai mai primi încă două buletine pentru referendum.

Primul buletin pentru referendum va cuprinde întrebarea:

„Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Celălalt buletin de vot, pentru a doua întrebare stabilită de preşedintele Klaus Iohannis, va cuprinde întrebarea:

„Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a Ordonanţelor de Urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca direct Ordonanţele la Curtea Constituţională?”

Alegătorii vor trebui să bifeze opțiunea dorită: DA sau NU

Cum vor arăta buletinele de vot la referendumul național din 26 mai

Introducerea unui buletin de vot în altă urnă decât cea destinată, nu atrage nulitatea acesteia, se precizează în decizia BEC.

Alegătorii pot opta să își exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin
sau pentru ambele scrutine. În funcție de opțiunea exprimată, alegătorul primește buletinele de vot pentru scrutinul pentru care a optat sau pentru ambele scrutine.

Cetățenii români aflați în străinătate (cu domiciliul în străinătate, cu reședința în străinătate
sau aflați ocazional în străinătate), pot vota la orice secție organizată în străinătate, pe baza unui document de identitate românesc valabil. Documentele pe baza cărora se poate vota în străinătate, atât la alegerile pentru Parlamentul European, cât și la referendumul național, sunt: paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar, cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, cartea electronică de identitate, buletinul de identitate.

Lista secțiilor de votare din străinătate la alegerile pentru membrii din România în
Parlamentul European și la referendumul național din 26 mai 2019, o puteți consulta aici.

Distribuie acest articol