Pensia pentru badante în Italia, modalitatea de calcul și valoarea aproximativă

Numeroase românce lucrează în Italia ca asistente familiale (îngrijitoare, menajere sau bone) și probabil multe dintre acestea iau în calcul să rămână la muncă, în Peninsulă, până la vârsta pensionării.

Dar cât poate primi pensie o persoană care a lucrat în Italia ca „badantă”, „colf” sau „baby-sitter”? O valoare aproximativă a fost calculată de cei de la publicația Pensioni e Fisco și se ridică la suma de 450 de euro, după 20 de ani de muncă, pentru lucrătoarele cu contract de muncă full-time.

În primul rând și cel mai important aspect, pentru a primi pensie din Italia pentru munca de badantă, este să fiți angajate cu un contract de muncă înregistrat la INPS. Reiterăm faptul că persoanele care lucrează la negru, fără un contract de muncă, nu vor putea primi pensie pentru anii lucrați în acest mod.

A fi angajate este fundamental pentru a pretinde drepturile în fața angajatorilor și a statului italian. Un muncitor ilegal nu are niciun drept, nici prezent, nici viitor. Când vorbim despre drepturile viitoare ne referim la șomaj, dar, mai ales, la pensionare.

Un alt lucru extrem de important, pentru a primi o pensie decentă pentru anii lucrați ca badantă, îl reprezintă programul de lucru prevăzut în contractul de muncă

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Nu numai munca ilegală, la negru, subminează dreptul la pensie, ci și unele angajări mai „ciudate” cum ar fi cele în care pe contract sunt trecute un anumit număr de ore, dar badanta, în realitate muncește dublu sau chiar mai mult. În aceste cazuri riscul este de a primi mai puțini bani sau chiar de a pierde dreptul la pensie.

Așadar, atenție! Dreptul la pensie și valoarea pensiei se stabilește în funcție de orele trecute în contract, nu de cele lucrate în realitate!

Calcularea pensiei și a orelor de lucru

În Italia, începând cu data de 1 ianuarie 1996, în sectorul muncii casnice calculul pensiei se face în funcție de perioada în care au fost plătite contribuții la INPS.

Există două tipuri de contracte de muncă și ambele se bazează pe numărul de ore pe care lucrătoarea ar trebui să le presteze la locul de muncă.

  • contract de muncă part-time, la 25 de ore săptămânal;
  • contract de muncă full-time, la 54 de ore săptămânal (de obicei împărțite în 10 ore/zi, de luni până vineri și 4 ore sâmbăta).

Regulile de calcul se bazează pe suma totală a contribuțiilor plătite de angajator, transformate apoi într-o pensie cu coeficienți și reevaluări periodice.

În sectorul muncii casnice contribuțiile sunt plătite la fiecare 3 luni și se ridică la o valoare aproximativă de 350 de euro pe trimestru. În principiu, cu un calcul generic și aproximativ, o îngrijitoare în vârstă de 67 de ani, cu 20 de ani de contribuții plătite la stat (pensie pentru limită de vârstă), pentru un contract cu 54 de ore pe săptămână, ar putea primi o pensie de 450 de euro pe lună.

De multe ori însă, pentru a cotiza la stat cu o valoare mai mică a contribuțiilor, angajatorul încheie un contract de muncă cu 25 de ore pe săptămână, deși badanta lucrează în realitate număr mult mai mare de ore. Dezavantajul lucrătoarei va fi că valoarea pensiei nu va mai fi de 450 de euro după 20 de ani de muncă, ci de circa 225.