Pensia socială în Italia: condițiile de îndeplinit, valoarea și transferul în străinătate

Pensia sau alocația socială este o prestaţie provizorie acordată de statul italian persoanelor cu vârsta mai mare de 67 de ani și cu venituri minime sau total absente. Pensia socială nu poate fi transferată în străinătate. În fiecare an, INPS verifică dacă beneficiarul îndeplineşte condiţiile privind venitul realizat şi cele referitoare la şederea efectivă în Italia. Dacă beneficiarul acesteia se mută într-o altă ţară, îşi pierde dreptul de a primi-o.

Puteţi beneficia de pensie socială dacă îndepliniţi următoarele condiţii:

  • Aveţi cel puţin 67 de ani;
  • Aveţi reşedinţa efectivă în Italia (este necesar să fiţi înscris/ă la Serviciul de evidenţă a populaţiei – „anagrafe” din cadrul Primăriei; puteţi prezenta inclusiv „carta di soggiorno” – cartea de şedere);
  • Aveţi un venit foarte mic sau nu deţineţi niciun fel de venit;
  • Locuiţi legal în Italia de cel puţin 10 ani (rezidență efectivă, stabilă și continuă), fiind înscris la Registrul pentru Evidența Populației din cadrul Primăriei Locale.

Cererea pentru obţinerea pensiei sociale poate fi prezentată:

  • online – pe site-ul www.inps.it (este necesar să vă creaţi un cont pe site-ul INPS);
  • telefonic – sunând la numerele de telefon: 803164 (apelabil gratuit de la un telefon
    fix), 06164164 (apelabil de la un telefon mobil);
  • cu sprijinul unei instituţii de asistenţă -„Patronato”.

Este necesar să comunicaţi codul dvs. fiscal şi al soţiei/soţului (chiar dacă aceasta/acesta locuieşte în străinătate).

Valoarea pensiei sociale

În funcţie de venitul realizat anual, pensia socială poate fi acordată integral sau parţial. Valoarea pensiei socială se stabileşte anual. În anul 2020, valoarea lunară a pensiei sociale este de 459,83 euro.

Veniturile realizate trebuie să fie inferioare limitelor stabilite anual. Acestea variază în funcţie de starea civilă a pensionarului. Dacă solicitantul este căsătorit, se ia în calcul şi venitul soţului/soţiei. Pentru a putea primi pensie socială în acest an, veniturile obţinute nu trebuie să depăşească următoarele limite:

  • 5.977 de euro dacă solicitantul este necăsătorit;
  • 11.955 de euro dacă solicitantul este căsătorit.

Atenție! Pensia sau alocația socială nu poate fi transferată în străinătate

Dacă beneficiarul acesteia se mută într-o altă ţară, îşi pierde dreptul de a primi respectiva alocaţie (pensie). De asemenea, pensia socială nu poate fi transmisă urmaşilor.

INPS suspendă plata pensiei sociale în cazul în care beneficiarul se află în străinătate pentru perioade mai mari de o lună (cu excepţia problemelor medicale foarte grave dovedite prin documentaţia medicală necesară).

La un an de la suspendarea dreptului, INPS poate revoca plata prestaţiei, dacă în urma
verificărilor efectuate a rezultat că situaţia a rămas neschimbată.

Trimite acest articol și prietenilor tăi

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Trimite acest articol și prietenilor tăi