Peste 54.000 de persoane evacuate dintr-un oraș italian pentru dezamorsarea unei bombe din al doilea război mondial

Circa 54.000 de persoane au fost evacuate duminică dimineața din localitatea italiană Brindisi și tot orașul s-a oprit în loc timp de mai bine de 2 ore pentru a permite autorităților să dezamorseze în siguranță o bombă uriașă descoperită în urmă cu șase săptămâni.

Bomba a fost găsită în timpul lucrărilor de extindere a unui cinematograf din localitate și se pare că a fost fabricată în Marea Britanie. A fost plasată pe teritoriul italian în anul 1941, în timpul celui de-al doilea război mondial și conținea 40 de kilograme de explozibil, motiv pentru care a fost nevoie de evacuarea tuturor persoanelor pe o rază de 1.617 metri de la locul unde se afla bomba.

Raza pe care a fost evacuată populația

Operațiunea a fost coordonată de autoritățile italiene cu foarte mare precizie și o bună organizare, localnicii fiind evacuați până la ora 08:30 din această dimineață și traficul, atât terestru cât și aerian, a fost oprit pentru dezamorsarea bombei în siguranță. Pentru punerea în aplicație a planului de evacuare au lucrat peste 1.000 de persoane, de la carabinieri, polițiști, pompieri și până la voluntarii de la Protecția Civilă.

În timpul orelor în care localnicii au lipsit din oraș, Brindisi a fost monitorizat de la înălțime cu ajutorul avioanelor Aeronauticii Militare, precum și cu drone, iar pe străzi au patrulat 54 de echipaje. Totul cu scopul de a împiedica infracțiuni precum furturi și vandalism. Autoritățile au mutat de asemenea pe durata operațiunii și cei 200 de condamnați închiși în penitenciarul din localitate, care au fost transferați în penitenciarul din Lecce.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Odată dezamorsată bomba, după mai bine de 2 ore de la terminarea evacuării, autoritățile s-au ocupat și de revenirea la normalitate a orașului, asigurându-se că localnicii se pot întoarce la casele lor în siguranță și fără a crea ambuteiaje pe străzi. Toate serviciile publice au fost reluate după ora 12:00.

Aceasta a fost cea mai mare evacuare care a avut loc vreodată în Italia pe timp de pace: 54.000 de persoane dintr-un total de 87.000. Bomba neutralizată va fi distrusă mâine de către autorități, scrie presa italiană.

Distribuie acest articol