Poezia zilei: „Amiază de vară” – Camil Petrescu

Camil Petrescu (n. 9/21 aprilie 1894,[2] București, Regatul României – d. 14 mai 1957, București, Republica Populară Română) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca inițiator al romanului modern. Nicolae Manolescu scria că „Întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă renunțarea curajoasă la iluzia cunoașterii absolute a omului”. Citește mai mult…

Amiază de vară

Am obosit
Și-acum stăm lungiti pe căpițele de fân copt.
Bolta cerului a devenit prea vastă
Și-acoperă și hărți pe care nu le vedem,
Privim prelung,
De
Pe o coastă, pârâul de frunzișuri negre care curge-n fundul văii.
Poșta mică pe șoseaua albă,
Bate-n prafu-n loc.
Dar ajunge până sus și dincolo de noi,
Material ca o salbă,
Cu zurgălăii

În fund,
Depărtarea cu nori albi se-mbină,
În aerul molatec încălzit
Fierb mărunte ochiuri de lumină.
Lângă noi spre stânga, sau spre dreapta,
Și fără orânduială mai departe,
S-au risipit afară din livezi.
Copacii cu coroane prea puternice,

Subt ei e iarba verde și dulce ca răzoarele —

Și cât vezi,
Toată valea
E acum în mod firesc o carte,
În care-nfierbântat citește soarele.
Rar de tot.
Trec pe lângă noi devale.
Pe poteca din fânețe țepoase,
Țărani cu chip sărac
Și talpa piciorului crăpată
Ca o coajă aspră de copac.
Privim aiurea,
Tot mai tăcuți.
Răscolitor pătrunde-n noi miros de fragi trecuți
Și-așa cum stai culcată,
Rupând între dinți un fir de iarbă,
Ți se văd sănii albi strânși între coate.
Lumina prinde tot mai mult să fiarbă
Ca un motan și-ascute acele un mărăcine
Și nu pricep
De ce te arde soarele mai mult pe ține.

Camil Petrescu

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!