Cântarea Sfântului Ioan
Soarele în oprire
Înalță peste fire
Curând coboară iar
Incendiar
Simt cum în mădulare
Întunecime mare
Se strânge-ntr-un fior
Cuprinzător
Şi ţeasta-mi sus ivită
Triumfător lovită
De vântul ce şi-l ia
Securea grea
Cu tăietură largă
Mai bine-acum să şteargă
Tot ce-o deosebea
De trup abia
Să se-ndârjească beată
De post ca să răzbată
Urmându-şi în neştire
Pura privire
Sus unde-n străşnicie
Un frig de veşnicie
Nu vrea s-o-ntreceţi clari
O, voi gheţari
Dar din botez cum iese
Principiul ce m-alese
Luând din el lumină
Ea jos se-nchină.
