Cântecul străinătății
Rătăcesc în căi străine,
De căminu-mi depărtat;
Petrec viața în suspine,
Pâinea-n lacrămi mi-am udat.
Fie pâine cât de rea,
Tot mai bine-n țara mea.
Ah! În țara mea frumoasă
Am lăsat tată iubit,
Am lăsat mamă duioasă,
Ce de plânsuri a albit.
Fie pâine cât de rea,
Tot mai bine-n țara mea.
Vezi o culme muntenească
Și-o căsuță de desubt?
Este casa părintească,
Unde laptele am supt.
Fie pâine cât de rea,
Tot mai bine-n țara mea.
În dumbrava verde, deasă,
O fecioară vezi trecând?
Este-a inimei mireasă,
Ce mă cheamă suspinând.
Fie pâine cât de rea,
Tot mai bine-n țara mea.
La străini am stat la masă,
Și cu ei m-am ospătat;
Dar gândind la mine-acasă,
Lacrămi râuri am vărsat.
Fie pâine cât de rea,
Tot mai bine-n țara mea.
Cine țara își iubește,
Nu dă lumea pentru ea;
Oh! atunci inima-mi crește.
Când gândesc a o vedea!
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine-n țara mea!
Fericiți câți sunt aproape
De căminul părintesc!
De-oi muri, voi să mă-ngroape
În pământul românesc.
Fie piatra cât de grea,
Tot mai bine-n țara mea!
George Crețeanu
