Poezia zilei: „Colocviu antic” – Ion Larian Postolache

Colocviu antic

Augustus, mai cu osebire pe Marcus-
Antonius îl mustra pentru sminteala lui
de a scrie în aşa fel, încât oamenii să
se minuneze şi să nu înţeleagă.
(SUETONIUS 12 Cezari)

S-a furişat aseară în cetate,
Drumeţ pribeag cu torbă grea în spate.

Ce noapte albastră! Cât belşug de cer!
– De aur Cloşca. Rariţa de fier.

Cum zumzăie cetatea… Ca prisaca!
– Acesta este drumul spre Itaca?

– Acesta-i drumul, dar departe-i foarte
La mii de stadii. Poate mai departe.

Doi înţelepţi treceau vorbind încet,
Despre Zenon şi Thales din Milet.

Şi-atunci au dat cu ochii de străin:
Sandaua ruptă. Zâmbetul senin.

— „Din ce cetate vii, drumeţ sărman?
Ce ştii din Platon? Din Aristofan?

De ce n-ai myrt ca fruntea-ţi s-o-ncununi?
Ce ştii să faci?”
— „Eu? Poleiesc minciuni”.

N-au înţeles nimica filozofii,
Îşi potriveau cu grijă faldul ştofii

Şi-l ascultau cu gându-n altă parte.
– Ce spune el nu scrie-n nicio carte.

Şi unul l-a-ntrebat troznind din deşte:
– „Cum poleieşti minciuna? Povesteşte.”

– „E-un meşteşug furat de mult, din cer,
Îl ştiu de la bunicul meu Homer.

Era un orb bătrân de prin Helada,
Insă purta în traistă Iliada”.

– „Dar spune, ce-i mai faci minciunii tale?
– „O joc un timp, arzând, pe nicovale,

O iau în cleşte, o lovesc cu dalta,
O răsucesc pe-o parte şi pe alta,

O-ngemănez şi-o chinui, după plac.”
– „E-un filozof”. „Pe dracu! E un vrac”.

– „Şi după asta, ce faci cu cuvântul?
Îl dai cu bronz, aşa-i? – „Ferit-a Sfântul

Doar când îl simt că bate ca o mreană,
Cobor pe el o lacrimă din geană.

Și-atunci cuvântul arde peste veacuri,
Ca luna-n cer. Ca stelele în lacuri”.

Ion Larian Postolache

Susține publicația noastră!
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol