Poezia zilei: ”Desen De Iarnă” – Anghel Dumbrăveanu

700x526_poezia20161121

Desen De Iarnă

De două zile ninge cu stele mari pe Olt.
Colinele visează suav sub cerga moale
Și parcă sunt mai tânăr, mai pur, mai dezinvolt
Cum rătăcesc cu ochii prin sunete ovale.

Pădurile solemne privesc tăcut spre cer
Cu crengile-ncărcate de liniști și lumină;
Sălbăticiuni ciudate răsar din râpi și pier
Când vulturii văzduhul cu aripa-l înclină.

La cotul unde-arinii se dau uimiți in lături
Sub frunți să li se-aștearnă oglinzile mișcate,
Privirea mea deschide larg zarea de omături,
Și-mi vii din amintire cu genele mirate.

Aud prin iarba arsă de ani încet cum treci,
Si degetele tale lung părul mi-l răsfiră.
Cum peste noi coboară cristale moi și reci,
Eu mâna-mi trec prin astre ca pe-o albastră liră.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Anghel Dumbrăveanu

Distribuie acest articol