Disputa cu timpul
La un moment dat, îi vom cere socoteală timpului
Care ne-a albit şi rărit părul
Şi pielea feţei din întinsă şi catifelată
Odată cu nisipul din clepsidră
E mai subţire, mai decolorată, puţin mai ridată
Dar – tot el,
Ne-a oferit multe bucurii
De când ne naştem şi suntem copii
Până în ziua când îl luăm la întrebări.
În această fereastră a lui:
Am trăit, am învăţat, am iubit,
Am zămislit şi alte vieţi
Am fost şi trişti, dar şi veseli
Şi din toate, am rămas cu amintiri
Pe care le retrăim
Unele, chiar şi-n ziua în care cu timpul ne ciondănim,
Dar el ne lasă, să ne lamentăm, să ne supărăm
Uneori să jubilăm,
De toate ale vieţii, pe care le-am trăit
Apoi, ne ia cu el
Să-l însoţim
Şi să fim,
Împreună cât ne e dat
Şi pe cap, fiecare din noi, de el mângâiat
Dar şi mirat, de-a lui trap peste noi avântat!
Aici undeva, pe-o planetă mică, pierdută
În acest, copleşitor Univers!
Constantin Popa Istriţeanu
