Dudul
Era un dud în faţa casei noastre,
Un dud era, bătrân şi rămuros,
Crescuse parcă în descânt de astre
Cu trunchiul drept, rotund şi viguros.
Din dudu-acela, sprinten căţărat,
Eu am văzut pentru întâia oară
Cum se întinde-n jur frumosu-mi sat
Cu drumuri ce se pierd în zări de ţară.
Şi din acelaşi pom cu vârfuri sure
Atâtea veri mâncai pe săturate
Zemoase dude, dulci ca nişte mure,
De soare, ploi şi seve parfumate.
Lungit adesea sub coroana lui
Priveam, prin crengi, spre bolta străvezie
Şi gândul mă purta aşa, hai-hui,
Pe aripi largi de vis şi poezie…
…Dar unde-s, Doamne, astăzi dudul, casa?
Doar vântul calcă pe aici tiptil,
Un loc pustiu în urma lor rămas-a
Şi-o umbră-ntrebătoare de copil…
Ion Segărceanu
