Iertările
Tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă,
Că ochii mei sunt când senini, când verzi,
Că port ninsori sau port noroi pe tâmplă,
Ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi…
Văd lumea prin lunete măritoare
Si vad grădini cu arme mari de foc,
Sub mâna mea deja planeta moare
Si în urechi am continentul rock…
Ai să ma ierţi că sunt labilitate,
Că trec peste extreme fulgerând,
Ai să mă ierţi preablânda mea de toate,
Eu sunt nemuritorul tău de rând…
Ai să ma ierţi că nu pot fără tine
Si dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi,
Mie pierzându-mi-te imi va fi mai bine,
Eu, tristul cel mai liber dintre toţi…
Si cum se-ntâmplă moartea să le spele,
Pe toate-nobilându-le fictiv,
Ai să te-apleci deasupra morţii mele
Si tot ai să mă ierţi definitiv…
Ai să mă ierţi în fiecare noapte
Si-am să te mint în fiecare zi,
Si cât putea-va sufletul să rabde,
Cu cât îţi voi greşi, cu atat te voi iubi…
Adrian Păunescu
