Marile Eleusii
Și iată va fi vânt și trupul tău va fi
albastrul unde ne-om înzăpezi.
Și iată carul mare va înstela mai sus
de sfârcul moliciunii și gura de Iisus.
Și iată va fi spaimă și lunecări vor fi
uitându-ne să trecem din noapte către zi,
un timp ce va să vină și nu va mai veni
și mâine va fi astăzi și nu- l vom întâlni.
Ar trebui să spunem ca toamna să coboare.
Ar fi un timp căderea știută la picioare,
tu te- ai topi în frunze, eu până sub pământ;
ca sub o coapsă caldă te-ai rasuci sub vânt
și te-aș cuprinde-n brațe cu crengi și cu noroi
uitând că paradisul a început cu noi.
Horia Bădescu
