Poezia zilei: „O, generația mea” – Magda Cârneci

O, generația mea

Nu există idee nevinovată despre nimic: bărbat,
femeie, copil gura ta care tace
Nimic – a trăi e o afacere pe cont propriu care privește
lumea întreagă (ai grijă cum mănânci, cum rânjești, cum pronunți cuvântul amor, universul se ia după tine, te judecă)
Față in față cu tine, războiul mondial al lui
Este cu
Poate cu
Trebuie cu
A nu fi o singurătate totală, alege, tu împreună cu tine,
dezbrăcat in mijlocul mulțimii
A vorbi! ori a scoate în văzul tuturora, în lumină
viscerele însângerate ale zilei de azi: ale mele,
ale tale, ale noastre.
Dezgolește-te.
Proba adevărului este
rana care ești tu întreg: drapele, litere, cifre, limba
maternă.
Creierul tău, cale a absolutului mic, sexul tău, dovada răbdarii de-a fi ultima armă: râzi până la lacrimi.
O bucată din lumea ce se deschide asupra însăși
acest gâtlej, această gură croită cu arma
care vrea sa trezească, strigându-se.
Și totdeauna numai fragmente, țăndări, chiștoace
ale unei realități care întrece toate măsurile,
femeia aceasta și-a pierdut hainele și-și caută
flamândă

altele noi, și umblă să-și iasă din piele
și e senzațională
Haide, cântă, slăvește, cuvântă!
O, generația mea, generație, de ce te ții de palavre atât?

Magda Cârneci

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!