Pierdute clipe
Tremurătoare şi stângace gânduri
Care-au venit l-acest sfârşit de vară
Şi-adună clipele ce-s arzătoare
Şi lacrima usucă de povară.
În tine am crezut o vară-ntreagă
Ca verdele întins spre o speranţă,
Şi mâinile-mi cuprinse între clipe
Te aduceau cerându-ţi o creanţă.
Pierdută-n zbor, neprefăcut sărut
Ţi-l dăruiam… lumină spre-ntuneric?
Învăluind iubirea-n absolut
Mă lepăd de visări în timp eteric.
Şi dincolo de-o vară împietrită,
Din toamnă, te visez dansând cu vântul
Şi dincolo de întuneric şi lumină
Voi învăţa, eu, singură prezentul.
Corina Mihaela Soare
CONȚINUT SPONSORIZAT:
TE-AR MAI PUTEA INTERESA:

O badantă din Italia cere 100.000 de euro de la copiii bătrânei asistate, ca plată pentru orele suplimentare lucrate

Tânăr român mort în accidentul de autocar din Slovenia. „Era răsfățatul familiei”

Italian mort la petrecerea de pensionare. Era ultima lui zi de muncă

Coșmarul unei românce din Italia, sechestrată și legată de piciorul patului: „Dacă țipi, te omor!”

Româncă din Italia, în vârstă de 19 ani, premiată de președintele țării. A ajutat copiii ucraineni fugiți din calea războiului

Un italian oferă salarii de până la 2.000 de euro, dar nu găsește muncitori. „Nu știu motivele, dar ceva nu funcționează!”

Femeie moartă în Italia după ce a mâncat mai multe țigări

Un bărbat din Italia își viola soția și obliga cele patru fiice ale lor să mănânce de pe jos. Coșmarul a durat 18 ani

Plecat la muncă în Italia la numai 19 ani, un român este dispărut fără urmă de mai bine de o lună

Fetiță româncă din Italia, salvată de pe șinele de tren cu ajutorul câinelui. A vrut să imite un film

Româncă arestată pe un aeroport din Italia, imediat după ce a coborât din avion