Poezia zilei: „Plecare spre ţărmuri necunoscute” – Virgil Carianopol

Virgil Carianopol (n. 29 martie 1908, Caracal – d. 6 aprilie 1984, București) a fost un poet român.

După ce a urmat primii ani de școală la Caracal (1916-1922), s-a înscris la o școală militară de artificieri din București (1924-1930). Între 1934 și 1938 a audiat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București. A lucrat ca salariat civil în diferite servicii ale armatei. Din 1956 până în 1963 a făcut închisoare politică la Aiud și Periprava.

Virgil Carianopol a colaborat la revista “Viața literară”, condusă de George Murnu, revistă la care colabora masiv și Radu Gyr, sub pseudonimul Tartacot.

A fost afiliat la un moment dat grupului avangardist de la ”unu”, apoi s-a reprofilat după 1936 pe tradiționalism, iar versurile sale postbelice au fost fie etichetate oarecum ”neoclasice”. În plus, a mai fost afiliat și imagismului, fie el din descendența lui Ilarie Voronca sau a lui Serghei Esenin.

Astfel, opera sa include versuri avangardiste (Un ocean, o frunte în exil), lirică neoclasică, tradiționalistă (Flori de spini, Elegii și elegii) și care exaltă sentimentul național (Ștergar Românesc), precum și memorialistică (Scriitori care au devenit amintiri). Citește mai mult…

- Continuarea după publicitate -

Plecare spre ţărmuri necunoscute

Mă dezlipesc de lumea voastră
De tot ce este îndărătul meu,
De umbrele cu care totdeauna
Am colindat, prin întristări, mereu.

Plec într-o lume nouă, undeva
Departe, peste mări-spre nesfârșit.
Nu ştiu nici eu unde mă-ndeamnă
Destinul care mi-a fost hărăzit.

Acolo va fi altfel, mai mult soare…
Domniţe albe mi-or întinde mâna
Şi-n noaptea caldă, parfumată,
Va răsări mai zâmbitoare luna.

Corabia, cu pânzele întinse,
Cu pieptul alb, străluminat, deschis,
Despică apele albastre, zboară
În depărtare, spre un cer de vis.

Adio, mamă! Rămas-bun, prieteni!
Mi-e strânsă inima, îndurerată,
Ca n-am puterea să vă iau cu mine,
Dar tot am să vă chem odată!

Virgil Carianopol