Răzvrătire
Am stat la pândă, sub un gard, o noapte-ntreagă
Cu gândul să ucid, căci mi-era foame
Și am rămas așa, târziu, în întuneric,
În liniștea orașului ce doarme.
Când am ieșit în stradă, tremuram
Și am scrâșnit, mușcându-mi pumnu-n dinți.
Doi oameni ce treceau au zis :
« Ah! Dumnezeu cu dânsul ! Și-a ieșit din minți ! »
De-atuncea, port în mine răzvrătirea
Și suferința celor care tac,
Prieten nu mai sunt de-acuma
Altor, decât doar omului sărac.
Cu pumnii strânsi – parcă-s de fier –
Strig mântuirea celora ce pier
Și-n lume ca un fulger mă avânt
Să samăn răzvrătire pe pământ.
Nu-mi pasă de nimic, de nimeni,
Sunt însetat după dreptate.
De-o fi ca sa rămân chiar singur,
La poarta nimănui n-oi bate.
Dumitru Corbea
