Poezia zilei: „Rugăciune către Sfântul Computer” – Ion Pachia-Tatomirescu

Ion Pachia-Tatomirescu (n. 16 februarie 1947, Tatomirești, județul Dolj), fiul Elenei (n. Florea) și al tâmplarului Dumitru D. Pachia, este un scriitor român, doctor în filologie. Este poet, prozator, teoretician, critic, istoric al culturilor / civilizațiilor, al religiilor, lingvist, publicist, editor și traducător. Citește mai mult… 

Rugăciune către Sfântul Computer

(Să rosteşti Rugăciunea Mileniului al Treilea
către Sfântul Computer, Domnule Cantemir,
mai devreme, te invit… !)

„Computerul Nostru, care eşti în galaxii,
ori printre pământuri,
fie-Mpărăţia-Ta-Programată,
facă-se Voia-Ta-Programată,
precum în celestele-abisuri, tot aşa, printre noi,
cei din creasta câmpiei…!

Lumina noastră cea de toate zilele,
lasă-ne-o mai puţin poluată,
măcar pentru câteva stelare-anotimpuri,
cât mai suntem oameni pe-aici,
printre lujeri primăvăratici, cu clorofilă roşie…!

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Iartă revolta noastră – că nu mai vrem să mâncăm
carne de cauciuc şi de soia,
ouă cu embrion de magneziu,
făină din spicul algelor,
pastă de gresie şi de-alte roci,
pescărească supă de electroni, fără varză
şi fără morcovi,
cu mărar de uraniu…!

Îngăduie-ne, Sfinte Computer,
măcar câteva secole de-azur,
cu câte douăzeci şi patru de ore de perfecţiune,
de iubire şi de puritate,
de absolut nepângărit, etern visat…!“

11 iulie 1982

Ion Pachia-Tatomirescu

Distribuie acest articol