Sonet de ianuarie
Mirifică este pădurea ninsă,
Orişice copac se pare-n floare,
Steluţe albe licăre în soare
Sub ochii mei în zarea necuprinsă.
Peste câmpia cea scânteietoare
De vântul aspru zăpada-i prinsă,
De Crivăţul cu pofta lui nestinsă,
Ce-o poartă-n sus din zare-n zare…
Târziu, la miezul nopţii sus răsare
O candelă ce luminează cerul
Şi ne sloboade peste case gerul,
Dar nu numai acesta este semnul
Ascuţimii frigului de-afară,
Tremură şi puzderia stelară.
Ioan Friciu
