Suiţi-mă pe cruce!
Cu sufletul profan şi gol ca o cavernă
Am ostenit prin lume crezând că totu-i vis.
Azi, iartă-mă femeie şi pune-mă în bernă,
Sub tâmpla mea târzie, un pom s-a sinucis.
Dar cum să plâng în taină, această îmtâmplare?
Când ochiul meu de humă, e tot mai istovit,
Şi cum să cânt osana, credinţei ce mă doare?
Căci e trecutde-amiază şi nu m-am răstignit.
Suiţi-mă pe cruce! M-am vindecat de toate,
De aspre anateme chiar azi m-am vindecat.
Vă las vremelnicia şi daţi-mi de se poate,
O frunză să-mi acopăr adamicul păcat.
Constantin Georgescu
