Traian Iancu (1923-1997) a văzut lumina zilei la (8 mai 1923, Făget, judeţul Timiş – 4 mai 1997, Bucureşti) este fiul Anei (născută Stănescu) şi al lui Milentie Iancu, ţărani. Citește mai mult…
Colind cu luna
Vrut-am vrut aşa să fiu,
Nu lunatec, ci luniu,
Să umblu seara pe vale,
Să ştiu Luna când răsare
Şi noaptea cât e de mare.
Tot cu dorul am umblat
Multă vreme pe-noptat,
Doar de Lună ascultat,
Cumpănind luminile,
Prin toate grădinile.
Şi-ntr-o zi, pe Lună nouă,
Băgai coasa-n grâu şi-n rouă.
Ce să vezi şi să nu crezi?!
Merse vestea prin livezi
La ureche de scaieţi!
Luna, ea-mi aduse-aminte
Că scaieţii-logofeţi
Otrăveau la frumuseţi
Pe ogoare dace, sfinte,
Jucând samba pe morminte…
S-ascundea Luna prin nor,
Pală, de ruşinea lor,
Fugea Luna prin pădure,
Să-mprumute o săcure
Pentru vremurile sure.
Vino, Lună, du-te, ceaţă,
Ca să nu-i mai văd la faţă,
Şi-am plecat cu Luna-n sat,
Anul Nou l-am colindat:
Timpul fie lăudat!
Căci din Viaţă-şi luă făptura,
De la Lună, căutătura,
Luminoasa-i omenie,
Din luceferi vitejie,
Scăpă ţara de urgie.
Un Crăciun de-un sfert de veac
Vreme-naltă, vreme bună,
A urcat pe om în Lună,
I-a dat aripi, liberându-l,
Să ducă-n Lună colindul.
Străjile lui Briareu
S-au trezit în cântul meu:
Lună, Lună-nouă,
Taie pâinea-n două
Şi ne dă şi nouă,
Jumătate mie,
Jumătate ţie,
Lună, Lună-nouă,
Să legăm frăţie.
Vine vestea de departe,
C-o să colindăm şi-n Marte,
Semn că Luna nu-i departe,
Nu mai e deloc departe.
Traian Iancu
