Postare falsă pe Facebook despre o româncă din Italia testată pozitiv cu Covid-19. Primarul localității ia atitudine

Este doar o știre falsă, creată de persoane rău intenționate, dar a creat pe rețeaua de socializare îngrijorare și anxietate. „O româncă întoarsă din România e pozitivă. Se plimbă prin Mussomeli”, au scris și publicat administratorii paginii „Notizie per tutti” făcând în mod clar referire la testul pentru COVID-19.

Numai că intervenția primarului localității Mussomeli, din Sicilia, a scos la iveală că afirmația este nefondată, deoarece niciun cetățean de naționalitate română nu a fost depistat cu Covid-19 în localitatea respectivă. „Voi depune o plângere la Poliția Poștală împotriva autorilor acestei știri false”, a scris Giuseppe Catania pe profilul lui de Facebook.

Un mesaj alarmist și rasist publicat pe rețeaua de socializare, care crează îngrijorare în această perioadă când numărul cazurilor noi a început să crească și datorită persoanelor care se întorc din vacanța petrecută în afara Italiei. Știrea falsă i-a fost semnalată primarului din Mussomeli care, după ce a reiterat că știrea este fără fundament, a anunțat că intenționează să îi trimită în judecată pe cei responsabili.

„Mă gândesc – a scris Giuseppe Catania pe profilul lui de Facebook – să prezint o plângere la Poliția Poștală pentru identificarea autorilor, cu acuzația de comunicare de informații false.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Problema este că postarea a fost distribuită în anumite grupuri unde nimeni nu verifică veridicitatea și conținutul postărilor, așa că acum știrea falsă riscă să se răspândească și să ajungă la cât mai multe persoane.

Later edit: Între timp, postarea cu știrea falsă a fost eliminată.

Mai jos, postarea primarului localității Mussomeli, Giuseppe Catania:

Distribuie acest articol