Pot pleca din Italia dar să primesc pensia socială garantată de statul italian? INPS și Garda de Finanțe ne informează

370 de persoane care primeau pensie socială din Italia deși trăiau în alte state, au fost descoperite de Garda de Finanțe italiană în colaborare cu INPS, pentru un prejudiciu de peste 10 milioane de euro. Persoanele implicate trăiau în România, Polonia, Argentina, Maroc și Brazilia.

Statul italian acordă pensia socială (aproximativ 450 de euro) lunar cetățenilor italieni, cetățenilor comunitari, cetățenilor din afara UE (deținători de permis de ședere pe termen lung), refugiaților politici și apatrizi (deținători ai permiselor de ședere) care au împlinit vârsta de 65 de ani, au reședința permanentă în Italia, au locuit legal timp de cel puțin zece ani pe teritoriul național și care se află în condiții economice precare.

Autoritățile au descoperit sute de italieni și cetățeni străini, care după ce au obținut pensia socială, s-au mutat în străinătate stabilindu-și domiciliul „peste graniță”, dar încă primeau în mod ilegal alocația socială prin acreditarea în contul curent sau se întorceau ocazional în Italia cu unicul scop de a retrage sumele de la ghișeele poștale.

INPS (Insitutul Național de Previdență Socială) a suspendat sau revocat plățile aflate încă în curs și a început recuperarea sumelor primite în mod ilegal de către beneficiari, ne informează ilcaffe.tv.

„Assegno sociale”, alocația sau pensia socială, este o indemnizație economică, un ajutor social, în favoarea cetățenilor italieni și a cetățenilor comunitari sau extracomunitari cu reședința pe teritoriul Italiei, care se află în condiții economice dezavantajoase, cu un venit mic, foarte mic sau inexistent.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Puteți beneficia de pensie socială în Italia, (Assegno Sociale/Pensione Sociale), dacă:

  • aveți cel puțin 65 de ani și 7 luni. (Începând cu 1 ianuarie 2018, limita de vârstă va fi 66 de ani și 7 luni);
  • aveți reședința efectivă în Italia (este necesar să fiți înscris/ă la Serviciul de evidenţă a populației – ”anagrafe” din cadrul Primăriei);
  • puteți prezenta inclusiv ”carta di soggiorno” – permis de ședere;
  • aveți un venit foarte mic sau nu dețineți nici un venit;
  • locuiți legal în Italia de cel puțin 10 ani.

Valoarea alocației (pensiei) sociale:

În funcţie de venitul realizat anual, alocația socială poate fi acordată integral sau parțial. Valoarea alocaţiei sociale se stabileşte anual. În anul 2016, valoarea lunară a alocaţiei este de 448,07€. Pentru anul 2017 valoarea nu a fost încă stabilită dar nu va diferenția cu mult de valoarea din anul precedent, 2016.

Veniturile realizate trebuie să fie inferioare limitelor stabilite anual (€ 5.824,91 dacă solicitantul este necăsătorit; € 11.649,82 dacă solicitantul este căsătorit.)

Atenție!

Alocaţia sau pensia socială nu poate fi transferată în străinătate. Dacă beneficiarul acesteia se mută într-o altă ţară, îşi pierde dreptul de a primi respectiva alocaţie.

Distribuie acest articol