Poveste de film în Italia: O femeie a aflat după 20 de ani că tatăl copiilor săi este de fapt amantul

Doi tineri din Italia, frate și soră, au descoperit în jurul vârstei de 20 de ani că cel pe care l-au crezut ani de zile ca fiind tatăl lor, de fapt nu are nicio legătură cu aducerea lor pe lume. Tatăl lor era amantul cu care mama a avut ani de zile o relație ascunsă și nici ea nu a știut inițial care e tatăl adevărat al copiilor săi.

O poveste cu un final fericit, încheiată prin sentința tribunalului din Terni, care, în urma unei expertize tehnice (CTU) și a testului ADN, a permis celor doi frați să-și schimbe numele de familie cu cel al tatălui lor biologic, relatează Il Messaggero.

Acesta din urmă a fost amantul mamei lor, iar acum trăiesc împreună fericiți. Nici fostul soț al mamei lor nu a avut nimic de obiectat, deși a plătit ani de zile pensie alimentară pentru cei pe care îi credea a fi copiii lui.

Totul a început la sfârșitul anilor ’90, când presupusul tată și mama băieților, după șapte ani de logodnă, s-au căsătorit. Cuplul a dorit să aibă copii, însă, în ciuda încercărilor, tânăra soție nu a reușit să rămână însărcinată. În acei ani, ea a găsit un loc de muncă într-o companie din Terni, unde a început o relație cu un coleg de muncă. Deși el nu era căsătorit și nu avea alte obligații, femeia nu a reușit să pună capăt relației cu soțul ei.

După câteva luni, ea a rămas însărcinată și a născut primul copil, fără a se întreba dacă băiatul este al soțului sau al amantului. Doi ani mai târziu, a urmat o altă sarcină și nașterea unei fetițe. Femeia a continuat relația extraconjugală.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Soțul a crescut copiii ca și cum ar fi fost ai lui, până în ziua în care căsnicia a intrat în criză. Soțul și soția s-au despărțit și femeia a rămas singură acasă cu cei doi copii. Fostul soț a continuat să plătească pensia alimentară și să-i viziteze pe cei pe care îi considera copiii lui, deși doar ocazional, pentru că între timp își găsise de lucru și își refăcuse viața.

Când copiii erau încă minori, femeia a început să aibă suspiciuni privind paternitatea și să se întrebe, în sfârșit, cine era cu adevărat tatăl copiilor săi. A discutat cu amantul și bărbatul s-a arătat curios să afle și el dacă e tatăl copiilor. Au efectuat în particular un test ADN la un centru medical din Terni și au descoperit adevărul: amantul este tatăl biologic al copiilor.

La acea vreme, fostul soț, care avea o nouă parteneră, s-a dezinteresat complet de situație. Mama și tatăl de drept au început să locuiască împreună cu cei doi copii, care însă aveau un nume de familie diferit de al lui.

Femeia și cei doi tineri, acum majori, au decis să se adreseze avocatului Leonardo Cristoforo Fieri, pentru a iniția un proces de recunoaștere a paternității în favoarea tatălui real. Procesul a durat trei ani, cu test ADN inclus, care a confirmat paternitatea, realizat la Roma în cadrul unei expertize tehnice (CTU).

Apoi a venit sentința, care a recunoscut că cei doi tineri, foarte apropiați de tatăl lor biologic și care au abordat procesul cu entuziasm, sunt copiii fostului amant al mamei lor. S-a autorizat schimbarea numelui de familie pe toate documentele.

„Acest caz m-a marcat”, a spus avocatul, „deoarece de ani de zile mă bat pentru exercitarea corectă a autorității părintești, adică pentru restabilirea celor mai bune relații dintre părinți și copii, indiferent de trecutul lor.”

Distribuie acest articol