Poveste de integrare și demnitate românească, un român din Torino își clădește din temelii destinul

Poveste de integrare românească, undeva în Europa. Povestea unei țări, a unei societăți care își deschide larg porțile pentru a primi în rândurile sale pe oricine are un vis și  încredere în forțele proprii. Povestea unui tânăr român venit în Italia în căutarea unui viitor mai bun, a unei oportunități de viață sigure și decente dar care este nevoit să își clădească destinul din temelii. Iar Marius Epure, român rezident la Torino, prima piatră de temelie a viitorului său a așezat-o deja: a căpătat încrederea și respectul celor din jurul său!

Cotidianul italian La Repubblica ni-l prezintă într-un frumos articol pe Marius Epure, în vârstă de 27 de ani, un tânăr român imigrat în Italia care, după un timp, rămas fără un loc de muncă, s-a refugiat la Torino în preajma gării Porta Nuova. Apoi a început să studieze și s-a angajat voluntar. „Visul meu este să devin fotograf!”, declară el cu speranță.

Marius Epure, foto: La Repubblica

Marius a sosit în Italia în 2013, unde a lucrat mai întâi în Sicilia într-un atelier de croitorie și apoi s-a mutat în nord, în Lombardia, unde a fost găzduit de o mătușă. Acolo a lucrat un timp la o firmă de ambalare și la o cooperativă care făcea curățenii industriale. După probleme de familie și după ce a rămas fără muncă, a ajuns în mijlocul străzii și a plecat la Torino. Singur, departe de țara sa, fără un ban, Marius este un exemplu de demnitate umană pentru mulți dintre noi: „La început, mi-am petrecut timpul în gară, la Porta Nuova și seara căutam un loc retras, unde să mă adăpostesc, apoi m-am dus la căminele publice, dar acolo puteam merge doar seara, târziu, pentru că nu mi-a fost garantat un loc permanent. Adormeam foarte târziu iar dimineața trebuia să ies devreme, dormeam puțin, nu mă odihneam, așa că uneori am ales să dorm în stradă, în ciuda tuturor primejdiilor, ca să mă pot odihni.”, povestește Marius.

Pe lângă faptul că a învățat repede limba italiană, Marius, în Italia, a continuat să studieze și a obținut licența de gimnaziu: „În dormitorul căminului public pe care îl frecventam am cunoscut grupul „Food Not Bombs”, la care m-am oferit ca voluntar. De aproape doi ani lucrez cu ei, mergem și luăm produse din piețe și de la magazinele alimentare și le ducem persoanelor fără adăpost de prin cămine și de pe stradă. Voluntariatul este o experiență extraordinară pentru mine, mi-a fost de mare ajutor și mi-a dat forță și energie pentru a merge mai departe”. În anul 2017, Marius a participat la un curs fotografic unde și-a descoperit o mare pasiune pentru fotografie. „Sunt atras de culori, îmi place să editez imaginile cu telefonul meu mobil și apoi să public fotografiile pe profilul meu Facebook, iar dacă în viitor aș putea deschide o afacere, sunt convins că ar fi un studio de fotografie.”

Marius Epure, foto: La Repubblica

„De asemenea, îmi place foarte mult muzica electronică și când voi avea posibilitatea, îmi voi cumpăra un computer al meu pentru a încerca să compun piese muzicale.” Pasiuni și vise comune pentru mulți tineri de vârsta lui.

- Continuarea articolului după publicitate -

„La început în Italia am avut probleme pentru a primi ajutor din partea serviciilor sociale din cauza lipsei de rezidență, apoi, făcând toată procedura birocratică, am obținut reședința provizorie în orașul Torino care mi-a permis să-mi continuu activitățile de integrare în comunitate” explică Marius, potrivit căruia „dacă ești serios și te implici în activități, serviciile sociale  sunt dispuse mult să te ajute.”

De fapt, cu sprijinul serviciilor sociale, a participat la diverse cursuri formative și de asistență în cadrul în institutului din Strada delle Ghiacciaie, unde acum are și un loc de muncă: „Îi sprijinim pe cei fără adăpost care doresc să se implice și sunt în căutarea unei noi șanse, a unei noi posibilități, îi ajutăm să compileze propriul Curriculum Vitae și le suntem alături în căutarea unui loc de muncă, pe internet și cu înregistrări la diverse agenții”.

Datorită seriozității și determinării sale, Marius are acum cazare și un loc de muncă. În acest fel, el poate încerca să-și realizeze visele care l-au costat ani plini de dificultăți și eforturi pentru a ieși din condiția omului sărman, fără nimic, ajuns în mijlocul străzii.

Demnitatea poveștii sale reiese și din răspunsul la întrebarea de ce a acceptat să fie intervievat: „Nu mi-e rușine de ceea ce am trăit și nici de cel care am fost”. Pentru că a fi sărac și a nu avea o casă nu înseamnă să-ți pierzi demnitatea. Sărăcia nu este aleasă, ea se întâmplă, așa cum s-a întâmplat cu prea mulți oameni în ultimii ani, dar poate fi înfruntată cu demnitate, integritate și responsabilitate. Așa cum a făcut Marius Epure.

Susține publicația noastră!
CrystalDENT Milano CrystalDENT Milano

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos

Publicitate