Povestea Anei, badanta din Italia dependentă de jocurile de noroc. „Eram cuprinsă de teamă, tristețe și disperare”

Activitatea de „badantă” nu este una tocmai ușoară și știu asta cele aproape două milioane de persoane care lucrează ca îngrijitoare sau îngrijitori în Italia. Dintre acestea, doar 850.000 au încheiat un contract de muncă, restul lucrând la negru, fără nicio protecție din partea statului și cu riscurile care decurg din această situație. Mai trebuie să adăugăm că 89% sunt femei și 70% sunt de alte naționalități decât cea italiană.

O muncă grea, care funcționează însă ca un colac de salvare pentru multe dintre aceste îngrijitoare, salvându-le din datorii sau ajutându-le pur și simplu să-și îmbunătățească situația financiară.

Așa cum a fost cazul Anei, o femeie cu origini românești, care a scăpat de dependența de jocurile de noroc și de datoriile acumulate după ce a început să lucreze ca badantă, la vârsta de 60 de ani. Povestea ei a fost redată de publicația Lenius.

Locuiește într-un sat din regiunea Emilia-Romagna, tatăl ei a fost român și Ana povestește despre legătura cu țara noastră: „Până pe la 12-13 ani mergeam vara să-mi vizitez bunicii. În prezent, unul dintre frații mei locuiește la București și din când în când merg la el, să-l văd.”

Copilăria i-a fost senină, apoi tatăl i-a murit de infarct când Ana era adolescentă. Un sfârșit brusc, care a lăsat în urmă mânie și disperare. „Îmi iubeam tatăl. Pentru mine era totul. Mi-a fost practic ca o mamă pentru că cea reală a fost întotdeauna cam rece și distantă. Niciodată o mângâiere, niciodată un sărut, nici mie, nici fratelui meu.”

Mai târziu s-a căsătorit și a avut o fiică, pe Grazia. Destinul a lovit-o însă din nou și soțul i-a murit la tinerețe, la fel ca tatăl său, în urma unui infarct.

După câțiva ani viața îi este înseninată de Paolo, un bărbat cu care începe o relație de durată, un om cu care visa să trăiască până la adânci bătrâneți. N-a fost să fie! „Construiam o casă împreună, am cumpărat o bucată de pământ, în mediul rural. Eram senini, eram fericiți”, a mărturisit Ana.

Dar Paolo, noua casă nu o va vedea niciodată, pentru că după 20 de ani de relație, a decedat în urma unui infarct, la fel ca tatăl și soțul Anei. „Într-o singură clipă mi s-a prăbușit întreaga lume. Moartea lui m-a distrus. N-am suferit atât de mult nici după soțul meu. M-a durut mult pierderea lui, e adevărat, dar nu-l iubisem niciodată cu o dragoste atât de intensă și de profundă precum îl iubisem pe Paolo.”

Și atunci, în acea perioadă imediat următoare morții partenerului său, a început calvarul Anei. „Din când în când, eu și Paolo mergeam să jucăm la cazinou. Dar fuseseră întotdeauna câțiva bănuți cheltuiți, era o distracție inofensivă, de obicei în weekend.”

- Continuarea articolului după publicitate -

La început, după moartea concubinului său, s-a închis în casă, nu voia să vadă pe nimeni și nimic, se retrage în sine. Nici relația cu fiica ei nu mergea prea bine atunci. „Prima dată când am ieșit din casă după ceea ce s-a întâmplat cu Paolo, a fost ca să merg la o sală de jocuri de noroc, împreună cu o vecină de-ale mele. În acea zi, în timp ce jucam, mi-am dat seama că mă simt bine, că nu mă mai gândesc la nimic. Și așa m-am întors din nou, și din nou, până când acel obicei a devenit o dependență și mi-a luat puținul care mai rămăsese din mine.”

Anna, în scurt timp, începe ea să joace slot machine, 7 zile din 7: „Mi-am dat seama că nu mai eram tristă. Gândurile mele erau concentrate pe găsirea timpului, a banilor, a scuzelor de spus prietenilor.

Într-o seară am câștigat 1.500 de euro, i-am re-jucat și i-am pierdut pe toți. Când am plecat de acolo nici bani de benzină nu mai aveam. Am fost cuprinsă de teamă, de tristețe și disperare. Toate suferințele din viața mea îmi treceau prin fața ochilor, sacrificiile, visele neîmplinite, dezamăgirile. Era ora trei de dimineață când m-am urcat în mașină și m-am dus pe autostradă. Mă gândeam că dacă aș fi mers așa, cu viteză și în neștire, totul s-ar fi terminat și suferințele mele ar fi luat sfârșit.

Apoi m-am gândit la Grazia, la câtă supărare i-aș pricinui și care, într-un fel sau altul, mai are nevoie de mine. Din acea noapte viața mea s-a schimbat, am decis să merg la un psiholog și asta m-a scos din tunelul negru al jocurilor de noroc. Este uimitor cât de mult îți poate influența viața o altă persoană!”

Dar nu numai întâlnirile cu psihologul i-au redat Anei demnitatea și dragostea de viață, ci și noul serviciu de badantă pe care și-l găsise. Nu era tocmai ceea ce și-ar fi dorit, dar a contribuit mult la echilibrul psihic al femeii. „A avea grijă de alții îmi vine ca un gest natural, spontan, dar cu bătrânii pe care i-am îngrijit a fost chiar frumos și am învățat multe lucruri. Am făcut-o cu drag și dăruire, m-au învățat să apreciez viața de zi cu zi și să mă bucur de lucrurile mici.”

Astăzi nu mai lucrează ca badantă, și-a plătit toate datoriile pe care le avea din cauza jocurilor de noroc și trăiește din banii de pensie. Cu toate acestea, continuă să ajute persoanele vârstnice din satul ei, le face cumpărăturile, îi vizitează, îi ajută să se ridice din pat și le ține companie, chiar și în tăcere, atunci când stau împreună, pe scăunele, în fața ușii, privind la lumea care trece pe stradă.

„Am multe planuri de viitor. În primul rând vreau să am grijă de mine, din punctul meu de vedere jocurile de noroc nici nu mai există. Când trec pe lângă o sală de acest tip întorc capul, mă enervează! În ultimii ani mi-am descoperit abilitatea de a avea grijă de ceilalți și sunt fericită de ceea ce am devenit între timp.”

Susține publicația noastră!

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos