Povestea lui Dumitru Stratan, moldoveanul din Italia care și-a ucis fosta iubită. Tată sinucigaș și probleme cu drogurile

Dumitru Stratan, bărbatul moldovean din Italia, în vârstă de 33 de ani și care și-a ucis fosta iubită în noaptea de joi spre vineri, 20 ianuarie 2023, are în spatele său o poveste dureroasă, care l-a traumatizat.

În ciuda sfaturilor primite de la mama sa, Ana, și sora sa, Cristina, care l-au îndemnat mereu să ceară ajutor de la un specialist, Dumitru a ajuns nu numai să-și distrugă propria viață, dar și pe cea a persoanelor din jurul său.

Povestea sa începe în comuna Răciula, situată în raionul Călărași din Republica Moldova, unde Dumitru Stratan s-a născut în urmă cu 33 de ani.

Copilăria sa nu a fost ușoară, deoarece a rămas fără tată la o vârstă fragedă, dar ceea ce l-a traumatizat cel mai tare a fost descoperirea modului în care tatăl lui a murit.

„Fiul meu a suferit o traumă în trecut, deoarece la vârsta de 15 ani a descoperit că tatăl său s-a sinucis, spânzurându-se. Eu am încercat să-l conving să ceară ajutorul unui psiholog, dar el a refuzat mereu”, a declarat mama bărbatului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Rănile sufletești netratate l-au împins cu timpul pe Dumitru să apeleze la substanțe care să-i amortizeze durerea într-o anumită măsură. El a început astfel să bea tot mai mult, dar și să consume droguri.

„Fratele meu are suferințe psihologice destul de grave… În urmă cu câteva luni, l-am sfătuit să se trateze sau să meargă într-un centru de dezintoxicare. Mi-era teamă și că se va sinucide”, a adăugat Cristina.

Ana și cei doi copii ai săi au ajuns în Italia în urmă cu mulți ani. Mama lor a lucrat o perioadă ca badantă, iar în anul 2014, ea și fiica ei au decis să preia gestiunea unui bar, „Event Coffee”, din Castiglione delle Stiviere, provincia Mantova din Lombardia, unde locuiau.

Dumitru nu s-a implicat în afacerea de familie prea mult însă, iar la ceva timp după deschiderea barului a sosit în Italia și Yana Malayko, o tânără ucraineană, pe care Ana și Cristina au angajat-o pentru a le ajuta cu barul lor.

Tânărul moldovean a reușit să o cucerească pe Yana în scurt timp și cei doi au început astfel o relație. Fata ucraineancă a devenit apoi ca o membră a familiei Stratan.

Relația lui Dumitru cu Yana a durat trei ani, iar în luna decembrie a anului trecut ea a decis să se despartă de el.

„După ce s-a terminat relația cu Yana, era cu moralul la pământ, stătea în pat toată ziua…”, a mai precizat mama bărbatului.

Conform celor declarate carabinierilor de Andrei, noul iubit al Yanei, care locuiește tot în provincia Mantova și cu care fata ar fi început să se întâlnească recent, Dumitru ar fi lovit-o de mai multe ori de-a lungul relației lor.

Cu toate acestea, tânăra ucraineancă nu l-a denunțat niciodată la carabinieri și nu a mai povestit nimănui despre asta, cu excepția noului său iubit.

După ce Yana a decis să se despartă de Dumitru, el a început să o hărțuiască, să o amenințe că dacă va începe o relație cu un alt bărbat o va ucide și să o urmărească aproape peste tot.

Mai mult, el avea chiar și cheile de la locuința Yanei, care era de fapt apartamentul sorei lui Dumitru, situat în aceeași clădire cu barul în care lucra.

Cristina a lăsat-o pe ucraineanca de 23 de ani să locuiască acolo după ce s-a despărțit de fratele ei, până va reuși să găsească o locuință de închiriat.

Din acea dramatică noapte de 19 spre 20 ianuarie 2023, anchetatorii au reușit să reconstruiască doar parțial ceea ce s-a întâmplat și cum Dumitru a acționat. Cert este că el a făcut totul cu premeditare, iar procurorii nu au dubiu că el ar fi ucis-o pe fosta sa iubită.

Yana era ieșită cu Andrei în acea seară, iar Dumitru a început să-i trimită mesaje și să o sune, spunându-i că Bulka era bolnav, fiind vorba despre cățelul pe care cei doi l-au cumpărat când încă erau împreună și care în ultimele zile era în grija bărbatului.

Dumitru i-a cerut fostei sale iubite să-l ia pe Bulka la ea în acea seară, iar Yana a fost de acord, dându-și astfel întâlnire în apartamentul în care ea locuia, deasupra barului.

Andrei a însoțit-o pe Yana până în fața barului și a rămas jos, să o aștepte, dar ea i-a spus în cele din urmă să plece acasă, în ciuda îngrijorărilor acesteia la adresa ei.

De altfel, Andrei știa de hărțuirea la care tânăra era supusă de bărbatul moldovean și trei mesaje de pe telefonul lui, primite de la ea și referitoare la modul în care se comporta Dumitru, au ajuns în atenția anchetatorilor.

„Trebuie să accepte asta”; „Ajunge!”; „Nu atât pentru mine, cât pentru el însuși”, i-a scris fata noului său iubit. Ea spera totuși că, cu timpul, fostul iubit își va reveni și va merge mai departe.

Ceea ce s-a întâmplat în locuința Yanei în următoarele ore rămâne un mister deocamdată și doar Dumitru Stratan știe cu exactitate cum au decurs lucrurile, dar refuză să vorbească, în ciuda insistențelor procurorilor.

Ceea ce se știe cu certitudine până la această oră este că o cameră de supraveghere din interiorul clădirii a fost dezactivată de criminal înainte ca Yana să ajungă în apartament.

Apoi, anchetatorii au găsit pete de sânge pe clanța ușii de la dormitor și pe salteaua de pe pat, pete pe care Dumitru ar fi încercat, în van, să le curețe. Se știe, de asemenea, că a pus plapuma într-un sac negru și cadavrul în alt sac.

O altă cameră de supraveghere video, poziționată în afara clădirii, l-a înregistrat pe moldovean în timp ce trăgea sacul cu corpul fără viață al fetei spre mașina sa Mercedes și-l punea în portbagaj.

Ulterior, el ar fi făcut două opriri: una pentru a scăpa de cadavru, iar cealaltă pentru a arunca arma crimei.

La ceva timp după crimă, el i-a trimis niște mesaje surorii sale, folosind telefonul Yanei și încercând să pară că aceasta a fost autoarea.

„Plec, nu mai rezist”, scria într-unul dintre aceste mesaje.

Nu a durat mult apoi și criminalul i-a mărturisit unui prieten că a ucis-o pe fosta sa iubită, dar acesta din urmă a decis să nu anunțe autoritățile.

În scurt timp însă, Dumitru a făcut aceeași mărturisire și surorii sale, care nu a stat prea mult pe gânduri și a sunat un prieten carabinier, explicându-i ce s-a întâmplat.

„Am ucis-o pe Yana, cum m-a ucis și ea pe mine”, i-a spus Dumitru surorii sale.

Dumitru a fost arestat, dar autoritățile locale încă mai caută cadavrul tinerei ucrainence, operațiuni însă care nu se știe cât vor ma putea dura, din cauza costurilor înalte suportate de administrația locală.

Părinții Yanei îi imploră pe localnici să ajute la căutări și îi cer chiar și criminalului să spună anchetatorilor unde a ascuns cadavrul.

Dumitru Stratan refuză însă să vorbească. Avocatul său a declarat că inculpatul că nu vorbește din cauză că se află încă în stare de șoc.

Specialiștii în psihiatrie, pe de altă parte, sunt de părere că criminalul nu dezvăluie locația trupului neînsuflețit al fostei sale iubite pentru a se simți puternic și a simți că deține controlul asupra situației.

Distribuie acest articol