Se spune că românii din străinătate nu se ajută între ei, sunt egoiști, răi, invidioși, ba chiar își provoacă unii altora diverse neplăceri și necazuri. Cu siguranță nu este cazul Anei, o româncă din sudul Italiei care a salvat de la o soartă potrivnică un conațional în vârstă de 61 de ani, care își ducea zilele de azi pe mâine pe străzile localității Capo d’Orlando, din Sicilia. Ana este căsătorită cu Luca și împreună au reușit să îl salveze pe Gheorghe de la un destin trist și însingurat.
Gheoghe Borcoi luase cu patru ani în urmă drumurile străinătății, iar acestea îl aduseseră până în Italia, în zona orașului Messina, unde auzise că se găsea de lucru cu ziua în agricultură. Numai că, din diverse motive, după ce a fost trădat de oameni și de soartă, românul nostru a ajuns să trăiască pe stradă, devenind astfel unul dintre cerșetorii în zdrențe pe care îi întâlnim deseori în drumul nostru, dar nicicând nu ne oprim să le ascultăm povestea.
Gara din Capo d’Orlando devenise casa bărbatului român, o bancă îi era pat și o ciușmea din apropiere locul unde dimineața își spăla fața. Mai avea Gheorghe și două tigăi pe care le purta cu el și în care își mai făcea de mâncare când putea aprinde câte-un foc într-un loc mai lăturalnic. Mai avea și-o pătură, una groasă, cu care se învelea până peste cap uneori, parcă pentru a se ascunde de toată lumea și de destinul care îl purtase departe de casa sa, care-l dezamăgise și-l aruncase acum într-o depresie profundă.
Un bărbat trist, singur, deprimat, pe care îl puteai întâlni ori pe scările bisericii Cristo Re, ori în fața supermarketului unde aștepta ceva mărunțiș de la cei cărora le inspira milă. Nu vorbea italiana, nu avea documente de identitate, nu avea telefon, nici nu avusese vreodată, prieteni sau cunoștințe nici atât! Un om dintre cei spre care privim în treacăt sau trecem indiferenți, chiar deranjați uneori de prezența lor, gata să-i judecăm și să-i condamnăm, să-i împingem cu indiferența noastră către un sfârșit inevitabil.
Dar viața este plină de surprize și miracole, iar printre noi mai sunt și oameni care se opresc din drumul lor să asculte vorbele abia bâiguite ale unui cerșetor în zdrențe. Luca este un sicilian căsătorit cu Ana, o femeie de la care a învățat câteva cuvinte în limba română. Suficiente ca să înțeleagă de la Gheorghe că îi povestea ceva de o casă, de copii, de bani, de familie. De asemenea, ca un bun observator al detaliilor, Luca vede că Gheorghe nu se comportă ca unul care a trăit mereu pe stradă, se spală, gătește, iar din spusele sale a priceput că undeva avea o casă, o familie, la care și-ar dori foarte mult să se întoarcă.
Așa încep pentru Luca și Ana cercetările care au dus la deznodământul fericit și la salvarea lui Gheorghe de un destin singuratic, care l-ar fi dus mai devreme sau mai târziu spre prăpastia deznădejdii. Ana a reușit să afle numele de familiei al românului nostru și cu ajutorul rețelelor de socializare a început să-i caute rudele. A găsit pe Facebook o familie cu același nume, le povestește de Gheorghe, dar nu, nu îl cunosc, apoi a găsit alta, undeva, la Cotnari, în județul Iași. Ana și Luca îi contactează pe membrii familiei respective. Da, au un soț, un tată, care a plecat de patru ani în Italia și nu mai știau nimic de dânsul, crezuseră că a murit pe undeva. În sfârșit căutările încep să dea rezultate, au loc primele apeluri video și Gulina, soția lui Gheorghe, își recunoaște soțul. O recunoaște și el, începe să plângă, nu-i pare adevărat. Acasă, bărbatul avea o soție și zece copii care, de la plecarea lui, pierduseră orice contact cu dânsul, nu mai primiseră nicio veste despre unde s-ar fi putut afla.
Între timp, Luca și Ana au contactat Consulatul român de la Catania și cu certificatul de căsătorie trimis de Gulina au reușit să-i facă lui Gheorghe „Titlu de călătorie”, document necesar pentru a se putea întoarce în țară. Au zâmbit când pe certificatul de căsătorie au văzut scris că Gulina s-a născut pe 8 martie 1958, iar Gheorghe pe 9 martie 1958, practic la numai o zi diferență.
Ana a contactat toate companiile de transport pe care le cunoaștea și a căutat o linie directă, pentru ca Gheorghe să se poată întoarce acasă în siguranță. O firmă din Trapani călătorea direct la Iași și trecea chiar prin Cotnari, unde pe bărbat îl așteapta familia. După o călătorie de două zile, a putut să-i îmbrățișeze pe toți cei dragi, soția și cei 10 copii ai săi. Apelurile video au înregistrat totul.
Gheorghe are acum un pat adevărat unde se poate odihni după drumul lung, are o bucătărie în care își poate face de mâncare când vrea el, dar mai ales are ceea ce avem nevoie cu toții, o casă în care locuiește cu oameni dragi de care îi era tare dor.
Este adevărat că de cele mai multe ori suntem indiferenți și egoiști, este adevărat că uneori cu greu privim spre durerile și problemele altora, dar mai există printre noi și oameni care prin gesturile lor pot readuce liniște, seninătate, dragoste, respect în viața unui seamăn care s-a pierdut pe sine. Implicarea lui Luca și a Anei a făcut ca povestea tristă a unui român ajuns la capătul lumii și a puterilor sale să ia o întorsătură pozitivă.
Cuvintele lui Gheorghe Borcoi înainte de a pleca din Capo d’Orlando au fost: „Vreau să-mi iau pătura cu mine, această pătură m-a ținut în viață.” Singura care l-a încălzit în nopțile lungi de iarnă înainte ca Luca să se oprească pentru a-i asculta povestea. „Este ușor să judecăm, dar în situația lui Gheorghe am putea fi oricare dintre noi. Aș vrea să văd cum am fi reacționat când ne-am fi trezit cine știe unde, fără documente, fără bani, deprimați și abandonați, fără nicio speranță și fără niciun ajutor?” întreabă Luca în video de mai jos și mai adaugă: „L-am întrebat pe Gheorghe atunci când l-am întâlnit câți ani are, mi-a spus că 57. Dar nu, el avea 61, am văzut mai târziu pe documentele trimise de soția sa. Pentru Gheorghe, timpul se oprise în loc cu patru ani în urmă, atunci când plecase în lume, departe de casă și de familia sa.”
Mai jos, un video în care Luca și Ana povestesc cum s-a întâmplat totul:
