Povestea Luminiței, o româncă din Italia, ambasadoare a portului popular și a valorilor tradiționale românești

Luminița Cucoș are 37 de ani și este din Botoșani, România. De mai mulți ani trăiește la Roma, în Italia, alături de familia sa iar dorul de țară, sentimentul de apartenență și spiritul identitar românesc, le transpune în picturi, gravuri, lucrări de artizanat cu specific tradițional, prezență scenică în care recită, cântă, manifestându-și dragostea și atașamentul pentru poporul în sânul căruia s-a născut chiar dacă, Luminița, este acum la mii de kilometri depărtare de meleagurile natale.

Luminița Cucoș, la Columna lui Traian – Roma

O tânără româncă prin care străinii ne pot vedea așa cum suntem: frumoși, unici, cu identitate și caracteristici proprii, cu valori tradiționale care merită făcute cunoscute în lume!

De mică făceam „spectacole” iar publicul meu mă răsplătea cu dulciuri pe care le împărțeam cu frații mei

Am crescut într-o familie modestă, fiind singura fată între patru băieți.
Părinții mei, doi oameni minunați, mi-au dat educația necesară pentru a mă descurca în viață. Le mulțumesc din tot sufletul și pe această cale le transmit cât de mult îi iubesc și cât de mult contează sprijinul lor în desfășurarea activitățior mele.
Copilăria mi-am petrecut-o în mare parte la Fabrica de Confecții din Botoșani. Lipseam uneori de la grădiniță pentru a merge cu mama la „muncă”. Acolo, recitam poezii și le încântam pe muncitoare, aveam vreo 5 ani iar „munca” mea, recitarea poeziilor, era răsplatită cu dulciuri fel de fel pe care le împărțeam mai târziu cu frații mei.

Cântam, pictam, recitam poezii, visul meu de mică a fost să devin interpretă de muzică populară. Din păcate, vocea nu m-a ajutat, dar nu am renunțat la poezie și pictat.
La vârsta de 7 ani învățătoarea mea, Loredana Honcea m-a pus să recit poezia „Pentru toți părinții pământului”, și am luat premiul I pentru cea mai frumoasă interpretare la un concurs școlar organizat de teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani.
Cu trecerea anilor, mergeam în timpul liber la „Cenaclul literar”din Botoșani și participam la diverse activități și spectacole pentru copii.

În timpul liceului, profesoara de limba și literatura română, Buzilă Zenaida, m-a chemat într-o zi la catedră și mi-a spus: „Pentru mine ești o artistă. Ai sufletul bun și inima deschisă pentru cei din jurul tău. Vei ajunge în inima oamenilor, te vor iubi prin felul tău de a fi, transmiți celor din jur cu ușurință ceea ce simți.” Locul ei, l-a luat mai târziu domnișoara profesoară de limba și literatura română Mihaela Grigoraș. O profesoară sensibilă, dragă sufletului meu, de la care am învățat multe. Mă trimitea la olimpiadele de limba si literatura română, la interviurile din cadrul liceului care apăreau în „Gazeta de Botoșani” și în „Monitorul de Botoșani.” După terminarea liceului, doream să mă înscriu la facultatea de teatru din Iași, dar nu am avut posibilitatea de a merge mai departe.

De 14 ani trăiesc în Italia, am venit la îndemnul unei vecine

Fiind tânără, îmi doream diverse lucruri frumoase pe care nu mi le permiteam acasă. În România am lucrat în mai multe locuri, dar banii nu îmi ajungeau de la o lună la alta, de aceea am acceptat repede ideea de a pleca în lumea largă. Am continuat să fac și în străinătate ceea ce făceam acasă, să pictez icoane, flori, să creez și să recit românește. Inspiratia de a lucra lingurile de lemn și tablouri pirogravate a venit de la tatăl meu care cu ani în urmă, lucra cu acest aparat. Într-o vacanță în România, prin părțile Moldovei, am văzut modele de icoane lucrate cu semințe de tot felul, de dovleac, floarea soarelui, pepene, orez și soia. Am venit acasă, m-am pus să fac și eu lucrări de acest fel, care mi-au reușit!

Acum, în cadrul bisericii Sfântul Prooroc Ieremia din Guidonia, lucrez împreună cu cei câțiva copii români iconițe și brăduți pentru Crăciun.

Am început să fac și măști tradiționale care se folosesc mult în partea noastră a Moldovei în preajma Anului Nou!

Îmi port costumul popular și lucrările peste tot pe unde merg, pe la evenimente și acțiuni ale comunității noastre, depărtarea nu e un obstacol între noi și țară, ba dimpotrivă, ne face să ne iubim mai mult valorile naționale, tradițiile, datinile și obiceiurile. Bucuria sufletului meu sunt oamenii minunați, pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții, oameni care m-au acceptat și m-au învățat cum să prezint poezia și arta tradițională românească.

Un gând bun le transmit tuturor românilor acum, în preajma sărbătorilor de Crăciun, sănătate multă, să-și găsească fiecare liniștea sufletească. Să lupte chiar dacă greul îi apasă, să accepte viața cu inima deschisă și să dăruiască iubire celor din jur.(Luminița Cucoș)

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!