Prefectura din Reggio Emilia interzice împărtășania în bisericile ortodoxe deoarece se folosește o singură linguriță

Prefectul provinciei Reggio Emilia, Maria Grazia Forte, a dispus să fie interzis ritualul împărtășaniei în bisericile ortodoxe din zonă pe motiv că reprezintă un risc foarte mare de răspândire a coronavirusului. Cel care a adus în atenția opiniei publice acest subiect în urmă cu două zile a fost ziarul regional Il Resto del Carlino, același care astăzi a anunțat decizia prefectului.

„Riscul de contaminare între persoane prin această metodă este evident unul foarte mare. În special din cauză că, din 9.000 de credincioși ortodocși care se estimează că sunt în provincia Reggio Emilia, majoritatea sunt badante și menajere. Dacă acestea s-ar îmbolnăvi de coronavirus și s-ar întoarce la bătrânii pe care-i îngrijesc, ar putea provoca un potențial dezastru. Cu toate astea, Biserica Ortodoxă nu a prevăzut alternative la împărtășanie (câte un preot mai responsabil, precum cel de la Modena, a decis să folosească lingurițe de plastic de unică folosință pe care apoi le-a ars). Dimpotrivă, părintele Evangelos Yfantidis, Vicarul Arhiepiscopiei Ortodoxe din Italia și Malta, este nepăsător în fața acestui pericol. «Pentru voi este periculos, după părerea noastră nu este. Aceasta este credința noastră și vom continua să folosim lingurița…», ne-a declarat joi, stârnind furia virologilor și imunologilor – de la celebrul Giulio Tarro la profesoara Cristina Mussini – care au lansat în paginile noastre apeluri pentru a se evita practica”, scrie ziarul italian.

După articolul publicat joi de sursa citată, șeful cabinetului Prefecturii din Reggio Emilia, dr. Rosa Correale, a luat la cunoștință cele relatate și a pus problema pe masa prefectului. Au început astfel negocierile între instituția italiană și reprezentanții Bisericii Ortodoxe pentru găsirea unei soluții și evitarea unui nou focar de infecție.

Conform celor relatate de ziarul italian, în urma discuțiilor avute cu preotul Mihail Cocîrlan, parohul bisericii românești din Reggio Emilia, situată pe Via del Cristo 1, acesta a promis că nu se va mai practica împărtășania în bisericile ortodoxe din zonă, ci doar slujba. Prefectura l-a informat însă și pe șeful DIGOS (Direcția Investigații Generale și Operațiuni Speciale din cadrul Poliției de Stat) asupra acestui pericol, urmând ca de acum încolo polițiști îmbrăcați în civili să monitorizeze respectarea acestei promisiuni.

În România, între timp, Guvernul a decis vineri, 22 mai, să renunțe la măsura care-i obliga pe preoți să efectueze împărtășania doar cu lingurițe de unică folosință, cu condiția ca aceasta să fie dezinfectată după ce a fost folosită asupra unui credincios.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult care intră în contact cu credincioșii, acestea se vor dezinfecta după fiecare utilizare”, scrie în ordinul publicat de Guvern.

Distribuie acest articol